Pompierii intervin la fața locului.
În jurul orei 16.15, dispeceratul ISU Brașov a fost anunțat cu privire la izbucnirea unui incendiu la etajul 1 al Spitalului Mârzescu din municipiul Brașov.
La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o autoscară, două ambulanțe SAJ și un echipaj SMURD.
Incendiul a fost observat și lichidat în scurt timp, intervenția fiind începută, în primă fază, de către pacienți și personalul unității medicale.
Din păcate, în urma evenimentului, o persoană a fost găsită decedată.
Totodată, 10 pacienți aflați la etajul 1 ai fost evacuati.
La acest moment, la fața locului se află echipajle de intervenție, care asigură măsurile necesare pentru protecția și siguranța pacienților și a personalului medical, precum și pentru prevenirea producerii altor situații de urgență.
Cauza și împrejurările producerii incendiului urmează să fie stabilite.