PACE – Întâi România, Ninel Peia: ”Călin Georgescu și libertatea unui om. Dreptatea nu se face cu prețul dezbinării unei națiuni!”

”O națiune nu devine mai puternică atunci când un om este privat de libertate, ci atunci când fiecare cetățean are certitudinea că libertatea sa nu poate fi restrânsă decât în condițiile stricte ale legii, că prezumția de nevinovăție nu este o simplă formulă rostită în sălile de judecată și că dreptatea, oricât de complicat ar fi drumul către ea, nu trebuie niciodată confundată cu pedeapsa aplicată înaintea unei condamnări.

Cazul Călin Georgescu ne obligă să reflectăm asupra unei întrebări care depășește destinul unui singur om și atinge însăși conștiința juridică a societății românești! Cum putem apăra ordinea publică fără să pierdem din vedere libertatea individuală, echilibrul social și încrederea cetățenilor în instituțiile statului?

Într-un stat de drept, în care separația și echilibrul puterilor reprezintă fundamentul ordinii constituționale, independența justiției nu poate constitui obiectul vreunei negocieri politice, după cum niciun reprezentant al puterii legislative sau executive, indiferent de funcția pe care o exercită ori de convingerile pe care le împărtășește, nu poate pretinde să influențeze hotărârile unei instanțe judecătorești, a cărei autoritate trebuie să se întemeieze exclusiv pe lege, pe probele administrate și pe conștiința profesională a judecătorului. Tocmai respectul față de aceste principii mă determină să abordez, cu responsabilitatea pe care mi-o impune calitatea de senator al României, o problemă care depășește limitele unui dosar penal și care privește însăși relația dintre exercitarea autorității statului, protejarea libertăților fundamentale și menținerea echilibrului social. 

Cazul Călin Georgescu a readus în atenția publică o dilemă juridică și constituțională asupra căreia consider că avem nu numai dreptul, ci și responsabilitatea de a reflecta, fără ca această reflecție să fie confundată cu o apreciere asupra vinovăției unei persoane sau cu o încercare de a anticipa soluția unei instanțe. Ce se întâmplă atunci când o măsură preventivă, justificată inclusiv prin necesitatea protejării ordinii publice, este urmată de manifestații repetate, de tensiuni între cetățeni și autorități și de o accentuare a neîncrederii în instituțiile statului, iar efectele sale sociale ridică întrebări legitime cu privire la raportul dintre scopul urmărit și consecințele produse?

O asemenea întrebare nu contestă autoritatea justiției și nici nu pune sub semnul întrebării obligația fiecărui cetățean de a respecta hotărârile judecătorești, ci exprimă preocuparea firească pentru modul în care principiile necesității și proporționalității funcționează într-o societate democratică, în care interesul public nu poate fi redus la o singură dimensiune a exercitării autorității statului.

Arestarea preventivă, prin însăși natura sa juridică, nu reprezintă o pedeapsă aplicată înaintea stabilirii vinovăției, ci o măsură procesuală excepțională, destinată să asigure buna desfășurare a procesului penal, să prevină anumite riscuri expres prevăzute de lege și, în condițiile stabilite de aceasta, să protejeze ordinea publică, fără ca aplicarea sa să poată înlătura prezumția de nevinovăție ori obligația autorităților de a verifica permanent dacă restrângerea libertății individuale rămâne necesară și proporțională cu scopul legitim urmărit.

Această concepție nu reprezintă o simplă interpretare doctrinară, ci se regăsește în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, care, în cauza Letellier împotriva Franței, din 26 iunie 1991, a arătat că tulburarea ordinii publice poate constitui, în anumite circumstanțe, un motiv pentru menținerea detenției preventive, însă numai în măsura în care existența unui asemenea pericol este susținută de elemente concrete, iar amenințarea continuă să fie reală. Ulterior, în cauza Buzadji împotriva Republicii Moldova, din 5 iulie 2016, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a reafirmat necesitatea unor motive relevante și suficiente pentru justificarea privării de libertate, precum și importanța examinării posibilității de aplicare a unor măsuri alternative, principii care nu cunosc diferențieri în funcție de notorietatea persoanei cercetate, de orientarea sa politică sau de reacțiile pe care situația acesteia le provoacă în societate.

Dincolo de această dimensiune juridică, există însă o realitate socială pe care nicio analiză responsabilă a interesului public nu ar trebui să o ignore, aceea că măsurile adoptate de instituțiile statului, chiar atunci când urmăresc scopuri legitime, pot genera consecințe care depășesc cadrul strict al procedurilor în care au fost dispuse, influențând climatul social, încrederea cetățenilor în autorități și percepția generală asupra funcționării instituțiilor democratice.

Manifestațiile organizate în contextul arestării lui Călin Georgescu, inclusiv cele desfășurate în apropierea centrului de detenție, reprezintă o expresie a tensiunilor existente în societate, însă trebuie să distingem cu atenție între exercitarea pașnică a dreptului constituțional la întrunire, care nu poate fi calificată în sine drept o amenințare la adresa ordinii publice, și acele situații în care apar incidente, perturbări ale vieții comunităților sau riscuri concrete pentru siguranța persoanelor. Numai o asemenea distincție permite evaluarea lucidă a consecințelor sociale, fără exagerări. 

În această perspectivă, consider că merită să reflectăm asupra unei chestiuni de principiu, care privește nu un anumit inculpat, ci însăși filosofia măsurilor preventive într-un stat democratic, în ce măsură interesul public este protejat exclusiv prin menținerea celei mai severe forme de privare de libertate și în ce împrejurări același interes ar putea fi apărat suficient prin măsuri mai puțin restrictive, capabile să asigure desfășurarea procesului penal, să prevină riscurile concrete identificate de autorități și să respecte, în același timp, exigențele proporționalității? 

Interesul public general nu se confundă cu interesul procesual al unei anumite cauze, deși cele două sunt strâns legate, deoarece societatea are nevoie, în egală măsură, de o justiție capabilă să cerceteze faptele prevăzute de legea penală fără constrângeri, de instituții care să garanteze siguranța cetățenilor, de respectarea libertăților fundamentale și de un climat în care divergențele politice sau sociale să nu se transforme în confruntări care afectează conviețuirea democratică. 

Această perspectivă nu presupune că o măsură preventivă devine nelegală prin simplul fapt că provoacă nemulțumire publică și nici că intensitatea protestelor ar putea constitui un criteriu pentru stabilirea soluției judiciare, deoarece acceptarea unei asemenea idei ar însemna să substituim autoritatea legii cu presiunea colectivă, ceea ce ar contraveni tocmai principiilor pe care dorim să le protejăm. Ea presupune, în schimb, recunoașterea faptului că dezbaterea publică asupra proporționalității măsurilor prin care statul restrânge libertatea individuală este legitimă, atât timp cât respectă independența instanțelor și nu urmărește influențarea soluționării unei cauze.

Ca membru al puterii legislative, sunt pe deplin conștient că aprecierea probelor, stabilirea existenței riscurilor procesuale și alegerea măsurii preventive corespunzătoare aparțin exclusiv autorității judecătorești, motiv pentru care nu îmi propun să formulez concluzii asupra dosarului Călin Georgescu, să apreciez temeinicia unei anumite hotărâri sau să solicit pronunțarea unei soluții. Consider însă că responsabilitatea constituțională a unui Senator al României include și preocuparea pentru modul în care legislația protejează drepturile fundamentale, pentru echilibrul dintre libertate și siguranță și pentru consecințele sociale ale exercitării autorității publice, fără ca exprimarea unor asemenea preocupări generale să echivaleze cu o ingerință în activitatea instanțelor.

Maturitatea unei democrații nu se măsoară numai prin capacitatea instituțiilor sale de a exercita autoritatea conferită de lege, ci și prin respectarea limitelor constituționale ale acestei autorități, prin disponibilitatea societății de a accepta independența justiției chiar și atunci când hotărârile sale provoacă nemulțumire și prin înțelegerea faptului că protejarea ordinii publice, garantarea libertății individuale și păstrarea încrederii în instituțiile statului sunt obiective care trebuie urmărite împreună, nu transformate în principii aflate într-o permanentă opoziție.

Într-o societate deja marcată de tensiuni și neîncredere, avem cu atât mai mult nevoie de echilibru, de respect reciproc între instituțiile statului și de convingerea că legea trebuie aplicată cu aceeași rigoare tuturor cetățenilor, indiferent de identitatea, convingerile sau poziția lor publică, fără privilegii, dar și fără prejudecăți.

Nu scriu aceste rânduri pentru a susține o anumită soluție judecătorească și nici pentru a transforma situația unei persoane într-un instrument de confruntare între puterile statului, ci pentru a reafirma un principiu care ar trebui să ne unească dincolo de orice diferență politică.

Forța unui stat de drept nu constă numai în autoritatea de a restrânge libertatea atunci când legea o permite, ci și în capacitatea de a păstra, în exercitarea acestei autorități, echilibrul dintre necesitate, proporționalitate și respectul pentru demnitatea umană.”  a transmis Ninel PEIA, Senator al României, Chestor al Senatului. Grupul parlamentar PACE - Întai România. Președinte partidul PACE - Întai România