Extern· 1 min citire

Donald Trump critică Norvegia pentru decizia de a acorda Premiul Nobel pentru Pace lui Navi Pillay

Donald Trump/PROFIMEDIA

Donald Trump/PROFIMEDIA

Publicat10 oct. 2026, 10:00
Sursăhotnews

Președintele american Donald Trump a reacționat vineri la acordarea Premiului Nobel pentru Pace juristei Navi Pillay, declarând că nu a auzit niciodată de ea și critică sever decizia Norvegiei.

Donald Trump a lansat un atac la adresa Comitetului Nobel în timpul unui miting electoral din Syracuse, New York, la câteva ore după ce jurista sud-africană Navi Pillay a fost desemnată câștigătoarea Premiului Nobel pentru Pace din 2026.

„Nu am auzit niciodată de această persoană. Nimeni nu a auzit”, a declarat președintele american, numind-o pe Pillay o „persoană misterioasă”.

Aceasta este o pată de neșters asupra Norvegiei și asupra celor care au luat o decizie atât de rușinoasă și jenantă.

— a spus Donald Trump Donald Trump

Trump a susținut că Premiul Nobel pentru Pace a fost discreditat „pentru totdeauna de o mână de ideologi radicali care sunt împotriva democrației și, de fapt, dușmani ai civilizației”. El a adăugat: „Și nu vom uita, Norvegia”.

În declarația sa, președintele american a enumerat conflicte la soluționarea cărora afirmă că a contribuit, menționând prevenirea războaielor între Coreea de Nord și Coreea de Sud, Japonia și Coreea de Nord, precum și China și Taiwan.

Navi Pillay, fostă judecătoare a Curții Penale Internaționale (CPI), a primit premiul în special pentru activitatea sa în cadrul acestei instituții. Ea a coordonat un raport al ONU care concluziona că Israelul a comis genocid în Gaza.

La câteva ore după anunțarea câștigătoarei, Statele Unite au comunicat că vor impune sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Sursa Zilei și pe Google News

Mai multe știri din Extern