Două mesaje Ro-Alert au fost emise, vineri, 13 martie, pentru persoanele aflate în județul Tulcea, zona de graniță cu Ucraina, în contextul războiului declanșat de Rusia în Ucraina.
Primul mesaj Ro-Alert a fost emis în jurul orei 10:05. Locuitorii sunt informați că există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian.
Autoritățile le-au recomandandat localnicilor să-și păstreze calmul și să se adăpostească în beciuri sau în adăposturi de protecție civilă.
„În lipsa unui adăpost, rămâneți în interiorul casei, departe de geamuri și pereți exteriori. Durata estimată a alertei: 90 de minute”, a arătat mesajul Ro-Alert.
Cel de-al doilea mesaj Ro-Alert a fost emis în jurul orei 11:20.
„Până în acest moment, în dispeceratul ISU Delta Tulcea au fost înregistrate două apeluri la numărul unic de urgență 112, prin care se solicitau informații suplimentare cu privire la mesajul Ro-Alert (primul transmis vineri dimineața - n.r.)”, au precizat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Delta.
Instituția le-a recomandat cetățenilor să respecte recomandările transmise și să apeleze numărul unic 112 dacă observă potențiale situații de urgență.
Două aeronave F-16 au decolat pentru cercetarea spațiului aerian
De altfel, Ministerul Apărării Naționale a anunțat, după transmiterea primului mesaj Ro-Alert de vineri dimineață, că „este posibil ca resturi de dronă să fi căzut și pe teritoriul României, în zona Chilia Veche”. Instituția a precizat că echipe specializate sunt pregătite să intervină în teren pentru a demara o operațiune de căutare.
Sistemele radar ale MApN au detectat vineri, în jurul orei 10:00, ținte aeriene la nord de județul Tulcea, în zona Chilia Veche - Vâlcove, iar sistemele de apărare antiaeriană au fost trecute în stare de alertă, două aeronave F-16 decolând de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru cercetarea și monitorizarea spațiului aerian.
Mesajele Ro-Alert sunt transmise de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență populației județului Tulcea în momentul în care sunt detectate drone lansate de Rusia din peninsula Crimeea asupra infrastructurii portuare ucrainene, iar acestea zboară foarte aproape sau încalcă spațiul aerian românesc.
De la începutul acestui an, locuitorii din județul Tulcea au mai primit alte aproape opt astfel de mesaje în contextul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, în unele cazuri MApN anunțând cazuri de încălcare a spațiului aerian românesc.