MINISTRUL TÁNCZOS BARNA, DESPRE REDUCERILE DE CHELTUIELI PUBLICE: O REAȘEZARE CORECTĂ, ÎN DETRIMENTUL STATULUI OBEZ

MINISTRUL TÁNCZOS BARNA, DESPRE REDUCERILE DE CHELTUIELI PUBLICE: O REAŞEZARE CORECTĂ, ÎN DETRIMENTUL STATULUI OBEZ
În opinia șefului Finanțelor, 2025 va un an al "solidarității"
Ministrul Finanțelor a declarat luni, după adoptarea de către Guvern a ordonanței pentru reducerea cheltuielilor publice, că planul reprezintă o "reașezare corectă și fermă, în detrimentul statului obez", un prim pas spre un "stat suplu în slujba cetățenilor".
În opinia lui Tánczos Barna, 2025 va un an al "solidarității", în care "economia trebuie să se sprijine, în primul și în primul rând, pe mediul privat, pe investițiile publice masive, finanțate de la bugetul european și din cel național".
"România are nevoie de o corectare amplă a nivelului de cheltuieli publice, este fără tăgadă, iar această ordonanță ne ajută să intrăm într-o zonă de credibilitate necesară pentru a corecta traiectoria construcției bugetare", a explicat acesta.
"Situația nu este ușoară, înțelegem nemulțumirile! Venim după ani grei de pandemie, de inflație, criza energiei, război la graniță și un an electoral destul de complicat. Oamenii au trecut prin foarte multe încercări. Este normal ca statul, în momentul în care ne confruntăm cu asemenea situație, să se uite, în primul rând, în propria ogradă și să răspundă cerințelor mediului privat, dar și așteptărilor cetățenilor, să taie masiv din propriile cheltuieli, să devină un stat mai suplu, să devină un stat care își respectă cetățenii, un stat care oferă servicii publice de calitate la un cost mai mic. Asta înseamnă reașezarea, asta înseamnă ajustarea multisectorială", a adăugat Tánczos Barna.
Potrivit lui, investițiile nu vor fi afectate.
"Nu voi permite niciodată ca deficitul bugetar să se realizeze, să se încadreze în limitele impuse, pe seama investițiilor. S-a făcut acest lucru de foarte multe ori din România. Efectele au fost negative, câteodată devastatoare, și nu ne mai permite ca economia să nu beneficieze de sprijinul de care are nevoie pentru a se menține și pentru a se dezvolta", a punctat ministrul Finanțelor.
Noul executiv de coaliție vrea reducerea risipei bugetare cu un procent din PIB, adică aproximativ 19 miliarde de lei, și majorarea veniturilor la buget prin aplicarea reformelor structurale din PNRR.
Salariile bugetarilor și demnitarilor vor fi înghețate la nivelul lunii noiembrie 2024.
Nu se vor mai face angajări la stat în 2025 și vor fi desființate și comasate agenții și instituții publice.
Premierul Marcel Ciolacu a ținut să sublinieze că nu regretă niciuna dintre măsurile care au dus la majorarea pensiilor, salarilor sau de acordare în plus de bani pentru ca facturile la energie să rămână neschimbate.
"Au fost eliminate facilitățile acordate pentru persoanele fizice care realizează venituri în domeniile agricultură, construcții și crearea de programe pentru calculator. Aceste persoane vor intra pe un sistem de impozitare standard, conform Codului fiscal, așa cum se face la toate celelalte categorii de persoane care realizează venituri", a precizat ministrul Finanțelor.
Ordonanța de urgență majorează impozitul pe dividende de la 8 la 10 procente și introduce un impozit nou pe construcțiile speciale.
Potrivit Radio România Actualități, acest impozit nu se va încasa în următoarele 90 de zile, timp în care se vor elabora normele de aplicare, iar ministrul de finanțe va avea consultări cu marile companii care vor face investiții în țara noastră în legătură cu acest impozit.
Urmărește știrile Sursa Zilei și pe Google News



























