Ministerul Afacerilor Externe a anunțat, miercuri seară, că 490 de cetățeni români, dintre cei care și-au anunțat prezența în Orientul Mijlociu și au solicitat asistență consulară, s-au întors în țară.
Din Israel au revenit 318 persoane cu zboruri de repatriere asistată prin intermediul curselor charter angajate prin agențiile de voiaj și 174 prin intermediul unei curse aeriene operate de o companie privată, la solicitarea MAE.
4 cetățeni români au fost repatriați din Iordania prin intermediul unui zbor de evacuare organizat de autoritățile din Slovacia, precizează ministerul.
La miezul nopții urma să ajungă în țară din Dubai un avion al companiei Fly Dubai, dar care avea întârziere, potrivit site-ului Aeroporturi București.
Un alt zbor al aceleiași companii era prevăzut să plece în jurul orei 1:00 de pe Aeroportul Henri Conadă. Spre Tel Aviv a decolat o cursă a El Al Israel Airlines.
"Celula de Criză a MAE, prin intermediul misiunilor diplomatice și al oficiilor consulare ale României din regiune, menține contactul cu cetățenii români afectați de conflictul din Orientul Mijlociu, precum și cu autoritățile statelor din regiune și va continua să acorde asistență și protecție consulară, cu prioritizarea siguranței cetățenilor români, în funcție de evoluția situației de securitate.
MAE reiterează recomandările adresate cetățenilor români în acest context", se precizează într-un comunicat.
SUA și Israelul au lansat, sâmbătă, o amplă operațiune militară aeriană asupra unor ținte din Iran, în timpul cărora liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei a fost ucis. Represaliile regimului de la Teheran au vizat mai multe state aliate ale Americii.