ACTUAL

Dan Dungaciu (prim-vicepreședinte AUR): „Dronele ca hârtie de turnesol”

Dan Dungaciu, prim-vicepreședinte AUR, avertizează că incidentele cu drone vor continua și scoate la iveală slăbiciunile sistemului de apărare al României. Acesta susține că problema nu este doar militară, ci și politică, în condițiile în care statul cheltuie miliarde de euro, dar nu reușește să acopere vulnerabilitățile evidente de la graniță.

ECONOMIE

POLITICĂ

Parlamentarii, chemați din vacanță pentru proiectele din PNRR. Măsurile propuse de PSD pentru rezolvarea crizei, în Parlament

Peste două zile, parlamentarii sunt chemați de urgență din vacanță pentru a vota legi importante ca să nu pierdem miliardele din PNRR! Și măsurile propuse de PSD ajung la dezbatere în Parlament.

SPORT

Ultimele știri

SOCIAL

Sistemul medical intră în grevă generală pe 28 iulie din cauza lipsurilor grave din spitale: „Am ajuns la limită!”

Federația SANITAS a transmis un mesaj ferm către autorități și populație, anunțând declanșarea unei greve generale pe data de 28 iulie. Reprezentanții sindicali susțin că protestul nu este o demonstrație de forță, ci o reacție directă la o succesiune de măsuri guvernamentale care slăbesc treptat și periculos spitalele publice din România.

Pensionarii care primesc suplimente de până la 600 de lei

Pensionarii cu venituri mici vor primi 600 de lei în plus din luna august. Aproape 900.000 de vârstnici primesc suplimente de la stat pentru a ajunge la pensia minimă garantată de 1.281 de lei.

Legea salarizării are doar 30% șanse să treacă de Parlament. România riscă să piardă banii din PNRR

Legea salarizării ar avea doar 30% șanse să fie adoptată de Parlament, potrivit unor surse care au participat la negocierile desfășurate în ultimele zile la Palatul Cotroceni. Proiectul este în continuare blocat, deoarece partidele nu au ajuns la un acord, iar sindicatele și patronatele cer modificarea formei actuale, conform Realitatea PLUS.

Accident rutier grav! Două mașini s-au ciocnit și au intrat într-o benzinărie

Accident deosebit de periculos în județul Dolj, unde două mașini s-au ciocnit și au fost proiectate într-o benzinărie! Autoturismele au lovit pompele de alimentare, iar unul dintre șoferi a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Alexandru Rogobete acuză Guvernul că slăbește sistemul medical: „Este o problemă de siguranță națională”

Alexandru Rogobete, fost ministru al Sănătății și membru PSD, acuză Guvernul că slăbește sistemul medical într-un moment în care România se confruntă cu incidente de securitate la graniță. Acesta susține că sănătatea trebuie privită ca parte a sistemului național de apărare, deoarece medicii și personalul din spitale sunt cei care intervin în cazul unor atacuri, accidente majore, cutremure sau situații cu numeroase victime.

Ultimele știri

DE ACTUALITATE