Consiliul Național de Conducere al Alianței pentru Unirea Românilor a decis miercuri, în cadrul ședinței extraordinare organizate la Alexandria (Teleorman), demararea procesului de suspendare al lui Nicușor Dan și începerea procedurilor pentru organizarea alegerilor anticipate.
Blocul Național Sindical atrage atenția că majorarea salariului minim brut pe țară, aplicată de la 1 iulie 2026, vine cu o întârziere de șase luni față de termenul la care ar fi trebuit să intre în vigoare. Sindicaliștii susțin că angajații plătiți cu salariul minim au pierdut peste 13% din puterea de cumpărare, iar pentru recuperarea acestei pierderi salariul minim ar trebui să ajungă la 5.000 de lei brut de la 1 ianuarie 2027.
Absolvenții de clasa a VIII-a au la dispoziție o fereastră de doar patru ore în cursul zilei de astăzi, 1 iulie, pentru a solicita vizualizarea lucrărilor de la Evaluarea Națională 2026 înainte de a decide dacă depun contestații. Cererile se primesc între orele 14:00 și 18:00, urmând ca etapa de reevaluare a notelor să se desfășoare în perioada 1-3 iulie, iar ierarhia finală a elevilor să fie publicată pe 9 iulie.