Cristian Rizea a anunțat în exclusivitate, în cadrul emisiunii sale de la Rizea TV, că Romina Gingașu a cumpărat o casă pentru familia din Galați care și-a pierdut locuința în urma incidentului provocat de căderea unei drone.
Vizibil emoționat, Rizea a descris gestul drept un exemplu remarcabil de solidaritate și empatie, subliniind că ajutorul a fost oferit discret, fără publicitate și fără intenția de a atrage atenția publică.
„Sunt emoționat de un gest care pe mine m-a lăsat fără cuvinte. Este o lecție de empatie și un gest incredibil făcut într-un moment foarte greu pentru această familie”, a declarat Cristian Rizea.
Potrivit acestuia, Romina Gingașu s-a deplasat personal la Galați pentru a sprijini familia afectată și a decis să le ofere o nouă locuință. Rizea a precizat că a aflat informația direct de la aceasta și a descris gestul ca fiind unul realizat din dorința sinceră de a ajuta.
La scurt timp după dezvăluire, Romina Gingașu a intervenit în direct la Rizea TV, unde a vorbit despre sprijinul acordat familiei.
Întreaga dezvăluire, precum și intervenția Rominei Gingașu, pot fi urmărite în materialul video publicat de Rizea TV.
