O femeie în vârstă de 78 de ani, cu două condamnări anterioare pentru jafuri bancare, se confruntă cu noi acuzaţii după ce ar fi comis un nou jaf în Missouri, în timpul căruia a înmânat unui casier un bilet pe care scria „Nu am vrut să te sperii”, relatează The Guardian.
Jaful a avut loc miercurea trecută în Pleasant Hill, Missouri, a relatat Kansas City Star.
Documentele depuse la tribunalul din Cass County arată că femeia a înmânat casierului în timpul jafului un bilet în care cerea „13.000 de bancnote mici” şi adăuga: „Mulţumesc, îmi pare rău, nu am vrut să te sperii”.
Femeia i-ar fi spus casierei să nu mai numere banii şi „să-i dea” pur şi simplu. Înregistrările de pe camerele de supraveghere au surprins-o bătând în tejghea şi cerându-i funcţionarului să se grăbească, au declarat procurorii din Cass County.
Martorii au declarat că suspecta era îmbrăcată toată în gri şi purta mănuşi de plastic, o mască neagră N95 şi ochelari de soare negri, a relatat Kansas City Star.
Procurorii au declarat că aceasta mirosea puternic a alcool când agenţii au oprit-o, la mai puţin de 3,2 km distanţă, iar banii erau împrăştiaţi pe podeaua maşinii. Femeia a fost „foarte îndărătnică” cu poliţiştii, a adăugat acuzarea.
Bonnie Gooch a fost încarcerată, cauţiunea fiind stabilită la 25.000 de dolari. Ea a fost acuzată de furt şi tentativă de furt dintr-o instituţie.
Gooch a mai fost condamnată în 1977 pentru jaf asupra unei bănci din California, iar în 2020 a fost din nou condamnată în cazul unui jaf bancar din Lee’s Summit, suburbie a oraşului Kansas City. Eliberarea sa condiţionată pentru cel de-al doilea jaf s-a încheiat în noiembrie 2021.
„Este pur şi simplu trist”, a declarat şeful poliţiei din Pleasant Hill, Tommy Wright, adăugând că suspecta nu are afecţiuni diagnosticate.
Sursa: Adevarul Zilei