Un medic de la UPU a fost agresat de rudele unei paciente

Un medic din cadrul Unității de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Târgu‑Jiu a fost agresat de rudele unei paciente care a devenit agitată în timpul manevrelor terapeutice pentru stabilizare.

Un incident grav s-a produs, luni după‑amiaza, în UPU Târgu‑Jiu, un medic fiind agresat de rudele unei paciente. Potrivit reprezentanților spitalului, în momentul în care echipa medicală inițiase manevrele terapeutice necesare stabilizării stării de sănătate, pacienta a devenit foarte agitată, iar membrii familiei au pătruns neautorizați în spațiul medical.

Unul dintre aparținători a manifestat un comportament agresiv față de medicul aflat în serviciu: l-a bruscat, l-a împins și i-a aruncat cafea pe haine. Agentul de pază a intervenit imediat, iar personalul UPU a apelat numărul de urgență pentru a cere ajutorul poliției.

„În momentul când a ieșit din salonul Urgențe minore, medicul agresat a alunecat și a suferit un traumatism la membrul inferior, necesitând evaluare și îngrijiri medicale”, transmit, marți, reprezentanții unității medicale.

Conducerea spitalului condamnă agresiunea

Reprezentanții Spitalului Județean Târgu‑Jiu condamnă ferm orice formă de violență asupra personalului medical, subliniind că astfel de comportamente afectează grav actul medical și pun în pericol siguranța cadrelor sanitare și a pacienților.

Incidentul a fost raportat poliției și este în curs de cercetare. Conducerea unității a discutat cu personalul medical despre situație și despre măsurile necesare pentru prevenirea unor astfel de incidente. De asemenea, au avut loc discuții cu firma de pază, care a transmis că procedurile de intervenție au fost respectate.

Spitalul reafirmă că nu tolerează nicio formă de agresiune sau intimidare îndreptată împotriva cadrelor medicale aflate în exercitarea profesiei.

Sursa: Realitatea de Gorj

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI