”La data de 28 ianuarie 2026, în jurul orei 06:30, Secţia 3 Poliţie Rurală Râciu a fost sesizată prin apel 112, de către un bărbat de 54 de ani, cu privire la faptul că, în timp ce desfăşura activităţi de transport persoane în regim de taxi, ar fi fost agresat”, anunţă, miercuri, IPJ Mureş.
Verificările au arătat că bărbatul ar fi transportat trei tineri din zona Unirii a municipiului Târgu Mureş către localitatea Porumbeni, iar la ieşire din localitatea Voiniceni, pe fondul unor neînţelegeri privind achitarea cursei, aceştia au fost coborâţi din autoturism.
”În contextul creat, ar fi izbucnit un conflict, în urma căruia taximetristul ar fi fost lovit în zona obrazului cu un obiect contondent. La faţa locului a fost solicitat sprijin medical, bărbatul fiind transportat la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate”, a precizat Poliţia.
Cei trei tineri nu se mai aflau la locul incidentului, însă au fost depistaţi la scurt timp, de către un echipaj de poliţie. Aceştia au fost identificaţi ca fiind trei minori, cu vârste de 13, 15 şi 16 ani.
”Minorii au fost conduşi la sediul unităţii de poliţie, unde se află în prezent, pentru continuarea cercetărilor, stabilirea stării de fapt şi dispunerea măsurilor legale, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş”, au menţionat poliţiştii.
Au fost informaţi reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş.