Danemarca îşi va întări prezenţa militară în Groenlanda

Ministrul danez al Apărării a anunțat, miercuri, 14 ianuarie, că Danemarca „își va întări prezența militară” în Groenlanda și că va duce un „dialog continuu” cu NATO pentru a crește prezenţa Alianţei în Arctica.

„Vom continua să întărim prezenţa noastră militară în Groenlanda, însă vom insista de asemenea în cadrul NATO asupra mai multor exerciţii şi a unei prezenţe sporite a NATO în Arctica”, a scris Troels Lund Poulsen într-un comunicat pentru AFP, cu câteva ore înainte de o întrevedere între responsabili groenlandezi, danezi şi americani la Casa Albă cu privire la viitorul teritoriului autonom danez.

Șefii diplomației daneze și groenlandeze, la Casa Albă

Şefii diplomaţiei daneze şi groenlandeze merg miercuri la Casa Albă pentru o discuţie ce are ca scop dezamorsarea crizei din jurul Groenlandei, teritoriu danez.

După revenirea lui la putere, în urmă cu aproape un an, preşedintele american Donald Trump evocă regulat posibilitatea de a impune controlul SUA asupra acestei imense insule arctice, strategică, dar foarte puţin populată. Aceste ameninţări s-au înteţit după capturarea la începutul lui ianuarie a preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro.

Ministrul danez al Afacerilor Externe Lars Lokke Rasmussen şi omoloaga sa groenlandeză Vivian Motzfeldt ceruseră o discuţie cu secretarul de stat Marco Rubio. În final, reuniunea va avea loc la Casa Albă, vicepreşedintele JD Vance cerând la rândul său să participe.

Acesta din urmă a făcut declaraţii foarte dure la adresa Danemarcei în timpul unei vizite întreprinse primăvara în Groenlanda, unde el nu fusese invitat. JD Vance a criticat angajamentul slab al Danemarcei în Groenlanda şi pentru securitatea arctică, calificând Copenhaga drept „aliat rău”.

Ministrul danez al Afacerilor Externe şi-a exprimat speranţa că întrevederea va duce la soluţionarea „unor neînţelegeri”, în timp ce Danemarca şi Groenlanda resping orice idee de anexare a insulei de către SUA.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI