Cine minte în dosarul șpăgii din biroul premierului? Bolojan, Bogos și Barbu se contrazic în declarații

Premierul Ilie Bolojan se încurcă în minciuni. După ce a susțint că întâlnirea între el și șeful PNL Vaslui a durat doar 15 minute, din stenogramele procurorilor reiese că Bogos și Barbu ar fi stat 4 ore în birou. Între timp, Fănel Bogos, afaceristul acuzat de trafic de influență a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, iar trezorierul PNL Mihai Barbu a fost plasat sub control judiciar și are interdicția de a mai fi șef PNL Vaslui.

El este acuzat că ar fi primit 1,5 milioane de euro șpagă de la Fănel Bogos pentru a-i intermedia întâlnirea cu premierul. Între timp, Bolojan recunoaște că a avut trac pentru că venind să discute aspecte politice, Bogos a prezentat şi aspecte care nu sunt de zona politică. Premierul vrea acum să-i spele imaginea șefului PNL Vaslui, despre care spune că este un liberal sadea, când, de fapt, Barbu în cei 30 de ani de carieră s-a perindat de la un partid la altul. 

Premierul Ilie Bolojan încearcă din răsputeri să minimalizeze întâlnirea avută în biroul său cu Mihai Barbu și controversatul afacerist Fănel Bogos. Bolojan susține că au vorbit 15 minute, deși stenogramele procurorilor arată că cei doi ar fi stat în biroul premierului patru ore. Ba chiar, premierul spune că au discutat doar chestiuni politice, dar recunoaște că Bogos și-a prezentat totuși compania și problemele pe care le are cu DSVSA Vaslui.

Ilie Bolojan: Dânsul şi-a prezentat compania, ce face şi problemele pe care le are din partea autorităților statului, necerându-mi nimic, subliniez, pe tema asta, da? A fost o întâlnire probabil de în jur de 15 minute şi ne-am dat mâna şi a plecat mai departe.

Jurnalist: V-a spus ce?

Bolojan: Nu mai tin minte exact, dar îmi spunea că nu este tratat corespunzător de către autoritățile din zona respectivă. 

„Dl Bogos este un om de afaceri din județul Vaslui, pe care eu l-am cunoscut venind aici, la Vaslui. Am zis că e o persoană pe care o pot evalua pentru o activitate politică de viitor”, a declarat Mihai Barbu, președinte PNL Vaslui.

Reporter: Cât a durat întâlnirea dvs?

Mihai Barbu: 15 minute maxim. 

Jurnalist: Se mai discuta de o mită de 1,5 milioane de euro pentru intermediarul acestei întâlniri?

Barbu: În niciun caz. Cu mine nu a fost vreo discuție vreodată. Premierul mă cunoaște foarte bine și știe că aceste lucruri nu le fac niciodată.  

Totodată, Bolojan îl apără pe șeful PNL Vaslui și spune că e liberal de 30 de ani. De fapt, Barbu este traseist de 30 de ani. În ultimii ani, trezorierul PNL a plecat din PSD, a tranzitat UNPR și PPDD pentru ca, ulterior, să se instaleze în această funcție.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI