ROMÂNIA CUMPĂRĂ 18 AVIOANE F-16 DE LA OLANDA CU 1 EURO. AERONAVELE VOR FI FOLOSITE PENTRU PREGĂTIREA PILOȚILOR NATO ȘI UCRAINENI

Ministerul Apărării Naționale a semnat luni contractul pentru achiziția a 18 avioane F-16 Fighting Falcon și a echipamentelor aferente de la Guvernul Regatului Țărilor de Jos, la prețul simbolic de 1 euro.

Potrivit ministrului Apărării, Ionuț Moșteanu, aeronavele vor fi folosite exclusiv pentru antrenamente și instruirea piloților români, dar și a celor din statele NATO și partenere, inclusiv Ucraina.

Contractul, semnat la sediul MApN, marchează un pas important în dezvoltarea Centrului European de Instruire F-16 de la Fetești, devenit hub regional pentru pregătirea piloților.

Prețul de achiziție este de 1 euro fără TVA, însă România va plăti 21 de milioane de euro TVA, calculată la valoarea declarată a bunurilor – aproximativ 100 de milioane de euro.

Aeronavele se află deja la Fetești și vor intra în proprietatea statului român, urmând să fie utilizate pentru instruirea piloților, în condiții de siguranță și cooperare cu aliații.

Ministrul Moșteanu a transmis că această achiziție „este o investiție în pregătire, cooperare și viitor”, subliniind că România continuă să investească în apărare și că următorul pas va fi integrarea avioanelor F-35 în dotarea Forțelor Aeriene.

 
 

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI