Trupele israeliene au ucis miercuri 10 palestinieni, între care cel puţin trei bărbaţi înarmaţi şi trei civili, şi au rănit peste 100 de persoane în timpul unui raid în Nablus, în Cisiordania ocupată, au declarat martori şi oficiali medicali, citaţi de Reuters.
Armata israeliană a confirmat operaţiunea din Nablus, spunând că trupele au ripostat după ce au fost atacate cu focuri de armă în timp ce încercau să reţină militanţi suspectaţi că plănuiau atacuri iminente. Nu au existat victime israeliene, a precizat un comunicat al armatei.
Facţiunea militantă palestiniană Jihadul Islamic a declarat că doi dintre comandanţii săi din Nablus au fost încercuiţi de trupele israeliene într-o casă, declanşându-se o confruntare care a atras şi alţi atacatori. S-au auzit explozii şi tinerii din zonă au aruncat cu pietre în transportoarele blindate ale trupelor.
Surse palestiniene au declarat că cei doi comandanţi ai Jihadului Islamic au fost ucişi împreună cu un alt bărbat înarmat. Printre victime se numără, de asemenea, cel puţin trei civili, printre care un bărbat de 72 de ani şi un băiat de 14 ani.
Oficiali medicali au declarat că 102 palestinieni au fost răniţi, dintre care şase sunt în stare critică.
Nablus şi oraşul vecin Jenin au fost în centrul raidurilor pe care Israelul le-a intensificat în ultimul an, în urma unui val de atacuri palestiniene, soldate cu morţi.
Şaizeci de palestinieni, inclusiv indivizi înarmaţi şi civili, au fost ucişi în 2023, a declarat Ministerul palestinian al Sănătăţii. Zece israelieni şi un turist ucrainean au murit în atacuri palestiniene în aceeaşi perioadă, potrivit Ministerului israelian de Externe.
„Condamnăm raidul ocupanţilor în Nablus şi cerem să se pună capăt atacurilor continue împotriva poporului nostru”, a reacţionat miercuri Nabil Abu Rudeineh, purtătorul de cuvânt al preşedintelui palestinian Mahmoud Abbas.
Hamas, o altă grupare militantă palestiniană care luptă uneori alături de Jihadul Islamic, a declarat că au fost patru indivizi înarmaţi, dintre care unul din rândurile sale, şi a făcut aluzie la posibile represalii în Fâşia Gaza, un teritoriu pe care îl controlează. „Rezistenţa din Gaza monitorizează escaladarea crimelor comise de inamic împotriva poporului nostru în Cisiordania ocupată şi nu mai are răbdare”, a declarat pe Telegram Abu Ubaida, purtătorul de cuvânt al braţului armat al Hamas.
Hamas şi Jihadul Islamic au jurat să distrugă Israelul, dar au respectat în trecut armistiţii cu acesta, mediate de Egipt.
Negocierile pentru crearea unui stat palestinian, sponsorizate de SUA, sunt în impas de aproape un deceniu.
Sursa: Adevarul Zilei