Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat luni, la Parlament, că mai mult ca sigur că va fi în discuţie şi o remaniere, el precizând că sunt oameni care menţin acest ritm şi oameni care nu rezistă la acest ritm.
”Cel mai mult îmi place, e pe 25. Crăciunul e pe 25, Revelionul e pe 31, ziua mea este pe 28, astea sunt fixe. În funcţie de priorităţile şi legislative şi executive (..) vedem cum aşezăm lucrurile astfel încât să nu stricăm ceva ce funcţionează sau să inversăm priorităţile pentru că scrie într-un protocol că e pe 25”, a spus preşedintele PSD, despre data la care se va produce rotaţia premierilor.
”Se va face această rotaţie, între prim-miniştri în momentul în care toate lucrurile sunt aşezate şi discutate. Cunoaşteţi că preşedintele desemnează. Dacă este oportun să fie mai devreme, este mai devreme, dacă este oportun să fie o săptămână, două, după 25, pentru că trebuie închise anumite jaloane în Parlament sau în Guvern…Fără instrumentul PNRR, fără cererile de plată 2 şi 3, lucrurile se complică. Am intrat într-o stabilitate politică şi trebuie să o păzim”, a spus Ciolacu.
Liderul PSD a precizat că este posibil să existe şi o remaniere.
”Mai mult ca sigur că va fi şi o remaniere. Va fi în discuţie şi o remaniere, mai mult ca sigur. Este o normalitate, nu înseamnă că cineva… Sunt oameni care ţin acest ritm, oameni care nu rezistă la acest ritm, e ceva normal”, spune Marcel Ciolacu.
Întrebat dacă ministerele celor de la UDMR se vor schimba, el a afirmat că se va discuta în coaliţie.
„Momentan plecăm de la o bază, care înseamnbă protocolul. Iertaţi-mă, facem politică, politica înseamnă negociere. Important este că am ajuns la nişte principii şi la faptul că nu facem trageri de ministere din căciulă. Aţi văzut ce s-a întâmplat când am tras din căciulă, doi ani de zile a fost un dezastru. Dacă vreţi să ne întoarcem la căciulă, pe mine nu. Eu de încălţat cu fesul nu mă încalţ”, a mai declarat preşedintele Marcel Ciolacu.
Sursa: Adevarul Zilei