CINE RĂMÂNE FĂRĂ PUTERE, CINE CÂȘTIGĂ ALEGERILE? CARE ESTE GREȘEALA CAPITALĂ A UNUI CANDIDAT LA PREZIDENȚIALE. O ANALIZĂ MIRON MITREA.

Analistul politic face o analiză la cald a principalilor candidați la alegerile prezidențiale. Miron Mitrea face o previziune despre cei doi politicieni care au cele mai mari șanse să intre în turul 2.

„Este spectaculos procentul de 17% de la Nicolae Ciucă, pentru că știm că nu stătea așa. E pe un puternic trend ascendent. Ultima oară avea doar vreo 14%. Nu este relevant procentul, ci ierarhia. De fapt, doar primi doi. Nici nu contează, pentru că în Turul 2 scorul se va lua de la ZERO. Moral, pentru partidul care îl sprijină, ar fi bine, dar am avut cazuri în care mulți candidați au pierdut. Mircea Geoană a pornit prost în campanie, era mai bine până să anunțe oficial că intră în curs. Însă, el e un prost organizator, iar dacă nu are oameni buni pentru campanii, atunci nu va obține ce vrea. Marcel Ciolacu are multă experiență la organizarea campaniei. Nicolae Ciucă e bine organizat pentru că este militar, dar are oameni care se ocupă de el. Mircea Geoană nu a avut nicio campanie în care nu am fost eu alături de el, mai puțin la cea prezidențială, unde a pierdut. Dacă avea oameni, nu avea șansa Băsescu să mai fure voturi de la el. El a pierdut la o diferență de 0,36% din cauza unei organizări slabe. La PNL sunt 2-3 oameni foarte buni la campanii electorale. Există lideri care nu împart beneficiile cu oameni care știu, ci se înconjoară de persoane comode, care te lasă să faci ce vrei tu și ce crezi tu. Ceea ce este total greșit. Mircea Geoană nu se mai ține de cuvânt atunci când își pierde interesul. El s-a supărat din cauza unei copilării pe care nu o voi dezvălui acum. Șoșoacă nu are 7 % ci spre 8 – 9% iar George Simion undeva pe la 12-13%. Diana Șoșoacă este într-o creștere constantă, iar dacă nu schimbă ritmul, și face vreo boacănă, va crește. Există peste tot în toată lume tipul de politician Diana Șoșoacă și modelul de partid SOS. George Simion a intrat pe stagnare, cu o ușoară scădere, ceea ce nu îi face bine la sănătate. Elena Lasconi este în cădere, ceea ce înseamnă că și-a stabilizat scăderea. Totuși, trebuie să înțelegem că un sondaj este exact ca o fotografie, iar riscul să faci o poza cuiva în timp ce se strâmbă este mare și nu îl reprezintă. Ciucă este în creștere, și nu ma miră. Chiar dacă el nu are campanie deloc. Singura care are o campanie este Elena Lasconi, chiar dacă a devenit obositoare. Eu nu încercam să modific candidații cu care lucram eu. Ciucă și Ciolacu au cele mai mari șanse pentru turul 2. La panotaj este cel mai simplu. Cauți firme și le dai 2-3 mesaje cu candidatul. Panotajul reprezintă  cam 3% din partea de imagine a unei campanii electorale.

Candidații partidelor mari vor înghiți numărul de voturi ale partidului. Alegătorii devin ceva mai responsabili. Deci, mă aștept ca Marcel Ciolacu să mai pune încă 3 procente peste PSD, iar Ciucă să scadă undeva sub 3% din procentul partidului. Geoană este bun la declarații, dar numai dacă știe subiectul. Cred că Geoană se va duce în jos, în timp ce Lasconi este interesant de văzut dacă va mai putea crește. Sunt mirat de George Simion de ce așteaptă și nu face nimic. Nu e suficient să te duci la inundații pentru că nu te ajută deloc în campanie. La Diana Șoșoacă mă aștept să crească, deși partidul ei nu prea există. Partidul ei este chiar ea. Ea va avea 7% iar formațiunea SOS doar vreo 5%”, a declarat analistul politic.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI