RAREȘ BOGDAN: FUNCȚIA DE COMISAR EUROPEAN ESTE PREA PUȚIN PENTRU KLAUS IOHANNIS

Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat duminică, despre negocierile pentru funcţiile la nivel european, că este prea puţin pentru Klaus Iohannis funcţia de comisar european. El a arătat că există două poziţii noi, foarte importante, poziţia de comisarul pe Apărare şi poziţia de Înalt reprezentant pentru Ucraina.

”E prea puţin pentru Klaus Iohannis funcţia de comisar european”, a spus Rareş Bogdan la Antena 3. Despre ce poziţie ar putea prelua şeful statului, prim-viceprşeedintele PNL a arătat că trebuie urmărite evoluţiile în perioada următoare.

”Urmăriţi cu atenţie evoluţiile, e votat doar preşedintele Comisiei şi preşedintele Parlamentului, Comisia are câteva poziţii foarte importante, două dintre ele complet noi.(..) Există două poziţii foarte importante, poziţia de nou ministru al Apărării, comisarul pe Apărare care va fi şi vicepreşedinte al Comisiei, o poziţie foarte importantă în contextul regional actual pentru Europa şi poziţia de Înalt reprezentant pentru Ucraina, care chiar dacă nu trece prin pricesul de audiere, intră în Comisie, fără poziţie executivă dar cu rol de vicpreşedinte, având rol pe parte de buget, de fonduri pentru Ucraina”, a arătat Rareş Bogdan.

El a menţionat că ”sunt două poziţii cheie, două poziţii importante pe care vedem cine le ocupă”.

Despre afirmaţia premierului că el este cel care va lua decizia privind comisarul european, Rareş Bogdan a spus că ”este firesc ca Marcel Ciolacu, ca preşedinte al PSD, să spună asta”.

”E absolut nornal ca, fiind într-o coaliţie, pentru că dânsul nu este singur la guvernare, este în coaliţie cu PNL. Derciziile majore pentru România se iau în coaliţie. Eu doar i-am reamintit să ne întrebe”, a mai afirmat Rareş Bogdan.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI