Măsuri dure împotriva traficanților de droguri din România. Alina Gorghiu anunță trei proiecte importante: Prioritate maximă

Alina Gorghiu, Ministrul Justiției, în timpul unei apariții TV, a discutat despre lupta împotriva traficului de droguri. A menționat că Legea 2 Mai și legislația privind registrul traficanților de droguri sunt instrumente importante ce ar putea ajuta România să combată eficient problema drogurilor. În contextul problemelor legate de minori, ministrul a evidențiat dificultatea gestionării consumului de droguri în rândul acestora, subliniind lipsa unei infrastructuri adecvate pentru îngrijirea lor. De asemenea, Gorghiu a anunțat intenția de a înființa opt noi centre de dezintoxicare pentru a aborda această problemă.  

„Sunt trei proiecte și sunt prioritate maximă, cel puțin pentru mine. Toate partidele au votat în Senat Legea 2 Mai și legea privitoare la registrul traficanților de droguri. Aceste legi ar oferi statului român pârghii reale de a se bate cu acest flagel al drogurilor. Trecând de nevoia omului politic de a vedea o legislație mai bună, de a avea la îndemână pârghii ca să-i bagi pe aștia în pușcărie, pe traficanții de droguri de mare risc, să nu mai beneficieze de suspendarea sub supravegherea pedepsei, ci s-o execute în pușcărie sau de acel registru al traficanților, care ți-ar oferi posibilitatea ca atunci când traficantul iese din pușcărie și vine în societate să vezi din ce se întreține, cu ce circulă, care e serviciul lui”, a explicat Alina Gorghiu.

De asemenea, în ceea ce privește minorii care sunt traficanți, ministrul Justiției a explicat că și ei sunt ca orice persoană anchetată. „Minorii traficanți sunt și ei ca orice persoană anchetată, depinde de tipul de droguri pe care îl comercializează. Problema cu minorii e cea de consum și nu avem infrastructură să avem grijă de ei”, a mai spus Gorghiu.

De asemenea, a mai anunțat că mai are un proiect în plan, crearea a opt centre de dezintoxicare. „Făcute de stat împreună cu privatul, dacă dorește, pe fonduri europene sau naționale, pentru că astăzi drogurile sunt ieftine și accesibile, le găsești la orice colț de stradă, dar, din păcate, să tratezi dependența n-ai unde și costă și foarte scump, dacă găsești loc de tratare”, a conchis ministrul Justiției.

Sursa: Realitatea din Justitie

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI