Toți copiii care împlinesc șase ani până la data de 31 august inclusiv și au fost la grădiniță pot fi înscriși în clasa pregătitoare.
Prima etapă de înscriere va începe pe 11 aprilie, iar a doua etapă pe 30 mai, conform propunerii venite din partea Ministerului Educației.
- „Părinții ai căror copii au urmat învățământul preșcolar și care împlinesc în anul curent vârsta de 6 ani până la data de 31 august, inclusiv, au obligația de a înscrie copiii în învățământul primar în clasa pregătitoare.
- Părinții ai căror copii împlinesc în anul curent vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie, inclusiv, pot să își înscrie copiii în învățământul primar, în clasa pregătitoare, dacă nivelul lor de dezvoltare este corespunzător”, au anunțat reprezentanții Ministerului Educației.
Calendarul înscrierilor pentru clasa pregătitoare – prima etapă
FOTO: Ministerul Educației
Calendarul înscrierilor pentru clasa pregătitoare – a doua etapă
FOTO: Ministerul Educației
Ministerul Educației precizează că pentru această etapă cererile de înscriere pot fi completate doar pentru școlile în care mai există locuri disponibile, părinții pot alege cel mult trei opțiuni (se completează în funcție de ordinea preferinței) și validarea cererii se face la școala aflată pe prima poziție în ordinea preferinței.
Sursa: Newsinn