Prognoza meteo pe două săptămâni. România, lovită de urgia albă – cum va fi vremea până pe 3 decembrie

În următoarele două săptămâni, vremea va trece dintr-o extremă în alta. Valorile termice vor oscila între îngheț și maxime cu mult peste normalul perioadei, iar în anumite zone din țară va lovi urgia albă. Meteorologii au anunțat cum va fi vremea până pe 3 decembrie. 

BANAT 

Intervalul celor două săptămâni va fi caracterizat de alternanțe termice importante; astfel vor fi perioade (20-21 noiembrie și 26-29 noiembrie) în care valorile termice vor fi mult mai ridicate decât cele normale, respectiv maxime de 10…14 grade și minime de 2…6 grade, mediat regional, în timp ce în restul zilelor regimul termic va fi apropiat de cel climatologic specific (temperaturi diurne de 6…8 grade și nocturne de 1…2 grade, în medie). În jurul datei de 23 noiembrie vremea va fi rece, astfel că maximele vor fi de 3…4 grade și minimele de -4…-2grade.

Ploi mai frecvente vor fi în perioada 21-22 noiembrie, însă probabilitatea pentru precipitații va fi în creștere și după data de 26 noiembrie. 

CRIȘANA 

Pe parcursul celor două săptămâni vor fi alternanțe termice importante; astfel vor fi perioade (20-21 noiembrie și 26-29 noiembrie) în care valorile termice vor fi mult mai ridicate decât cele normale, respectiv maxime de 9…14 grade și minime de 1…6 grade, mediat regional, în timp ce în restul zilelor regimul termic va fi apropiat de cel climatologic specific (temperaturi diurne de 6…7 grade și nocturne de 1…2 grade, în medie). În jurul datei de 23 noembrie vremea va fi rece, astfel că maximele vor fi de 2…5 grade și minimele de -5…-3 grade.

Ploi locale vor fi în jurul datei de 22 noiembrie, însă probabilitatea pentru precipitații va fi în creștere și după data de 26 noiembrie.

TRANSILVANIA 

Intervalul celor două săptămâni va fi caracterizat de alternanțe termice destul de importante; astfel vor fi perioade (21 noiembrie și 26-28 noiembrie) în care valorile termice vor fi mai ridicate decât cele normale, respectiv maxime de 6…12 grade și minime de 2…6 grade, mediat regional, în timp ce în restul zilelor regimul termic va fi în general apropiat de cel climatologic specific (în medie temperaturi diurne de 1…6 grade și nocturne de -5…0 grade, cu cele mai scăzute valori în 23-24 noiembrie).

Pe parcursul primei săptămâni, local vor fi precipitații slabe, cu caracter temporar, iar probabilitatea ca acestea să fie mai frecvente va crește în perioada 28-29 noiembrie. 

MARAMUREȘ 

Zilele caracterizate de o vreme apropiată de normal (cu temperaturi maxime de 5…7 și minime de 0…2 grade, în medie) vor alterna cu perioade mai calde, în special în 21 noiembrie și între 26 și 28 noiembrie, când -mediat regional- ziua vor fi 8…11 grade și noaptea 1…4 grade. Vreme rece va fi în jurul datei de 23 noiembrie, cu maxime termice de 1…3 grade și minime de -5…-3 grade.

Probabilitatea pentru precipitații va fi mai mare la începutul intervalului și în perioadele 24-25 și 28-29 noiembrie.

MOLDOVA 

Pe parcursul celor două săptămâni vor fi alternanțe termice importante, cu perioade (în jurul datei de 21 noiembrie și între 26-29 noiembrie) în care valorile termice vor fi mai ridicate decât cele normale, în special în jumătatea de sud a regiunii, respectiv maxime de 8…14 grade și minime de 1…6 grade, mediat regional și intervale caracterizate de temperaturi în general apropiate de cele climatologic specifice (în medie 4…6 grade ziua și -3…0 grade noaptea).

Ploi locale vor fi în jurul datei de 22 noiembrie, însă probabilitatea pentru precipitații va fi în creștere și după data de 26 noiembrie.

DOBROGEA

Zilele caracterizate de un regim termic apropiat de normal (în medie cu temperaturi maxime de 8…11 și minime de 3…5 grade, posibil ușor mai mici în jurul datei de 23 noiembrie) vor alterna cu perioade de vreme caldă pentru această perioadă din an, în special în 21 noiembrie și între 26 și 29 noiembrie când -mediat regional- ziua vor fi 13…15 grade și noaptea 5…8 grade.

Probabilitatea de ploaie va fi mai mare în jurul datei de 22 noiembrie și spre finalul intervalului de referință. 

MUNTENIA 

Intervalul celor două săptămâni va fi caracterizat de alternanțe termice destul de importante; astfel vor fi perioade (în jurul datei 21 noiembrie și cu probabilitate mare și între 26-29 noiembrie) în care valorile termice vor fi mult mai ridicate decât normele perioadei, respectiv maxime de 11…15 grade și minime de 3…7 grade, mediat regional, în timp ce în restul zilelor regimul termic va fi apropiat de cel climatologic specific (temperaturi diurne de 7…11 grade și nocturne de -1…3 grade, în medie, cu valori mai scăzute în 23/24 noiembrie).

Ploi locale, slabe se vor semnala în jurul datei de 22 noiembrie, iar estimările indică o creștere a probabilității pentru precipitații și după data de 29 noiembrie.

OLTENIA 

Pe parcursul celor două săptămâni vor fi alternanțe termice importante; astfel vor fi perioade (20-21 noiembrie și 26-28 noiembrie) în care valorile termice vor fi mult mai ridicate decât normele perioadei, respectiv maxime de 11…15 grade și minime de 4…6 grade, mediat regional, în timp ce în restul zilelor regimul termic va fi mai apropiat de cel climatologic specific (temperaturi diurne de 8…11 grade și nocturne de 1…4 grade, în medie, cu valori mai mici în 23-24 noiembrie).

Ploi pe suprafețe relativ extinse vor fi în jurul datei de 22 noiembrie, iar estimările indică o creștere a probabilității pentru precipitații și după data de 29 noiembrie.

LA MUNTE 

Regimul termic va oscila în general în jurul celui normal în această perioadă a anului, cu perioade în care temperaturile vor fi ușor mai ridicate decât cele climatologic specifice, în data de 21 noiembrie și în perioada 26-29 noiembrie (în medie cu maxime de 0…7 grade și minime de -4…0 grade), dar și intervale cu vreme mai rece, în special în 23-24 noiembrie (ziua cu valori de -4…4 grade și noaptea între -8 și -4 grade).

Temporar vor fi precipitații, cu probabiltate mai mare în zilele de 22, 25 și 26 noiembrie și la finalul intervalului de referință. La altitudini mari vor predomina ninsorile, iar la înălțimi de sub 1500 m vor fi perioade cu lapoviță sau chiar ploi. 

 

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI