Gigi Becali, accident cu Rolls Royce-ul: ”Da, eu eram la volan! Sunt foarte bine”

Mașina lui Gigi Becali a fost implicată într-un accident și a ajuns într-un șanț pe marginea drumului. Deși inițial se credea că la volan a fost șoferul său, ulterior Becali a confirmat faptul că chiar el conducea bolidul.

Gigi Becali a făcut declarații după accidentul în care a fost implicat:

„Nu că sunt bine, sunt foarte bine! Da, eu eram la volan. Am intrat într-o depășire, iar cel pe care l-am depășit s-a băgat și el în depășire, fără să se asigure. Ca să-l evit, am tras de volan și am intrat în șanț.

Când intri într-o depășire și cel pe care-l depășești intră și el în depășire, se numește unghiul mort. Ca să-l evit, am intrat în șanț.

Mașina? Doar roțile (n.r – sunt avariate). Le-am spus polițiștilor să ia imaginile de pe camerele video. El nici nu a oprit. Nemernic! Să-l vadă pe camere și să-l cheme. Nici nu mă interesează. Eu l-am evitat, am făcut un bine și cu asta basta”, a precizat Becali pentru GSP.ro.

Duminică, 12 noiembrie, autoturismul lui Gigi Becali, marca Rolls-Royce, a fost implicat într-un accident rutier pe centura București.

Evenimentul s-ar fi produs după ce Becali, care se afla la volanul autoturismului, a încercat să evite o altă mașină care venea de pe contrasens.

Ulterior, Rolls-Royce-ul a ieșit de pe carosabil, iar oamenii legii au ajuns la fața locului după un apel inițiat chiar de Gigi Becali

La data de 12 noiembrie a.c. în jurul orei 11:42  Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că, pe DNCB, un  autoturism a derapat și a intrat intr-un șanț.

La fața locului s-au deplasat polițiștii în rutieri din Pantelimon, care au constatat că aspectele sesizate se confirmă și că evenimentul rutier s-a produs la km 13 + 500, în zona localității Dobroești.

„La fața locului a fost găsit autoturismul în cauză, fără să fie prezentă vreo persoană.

Din primele verificări și investigații a rezultat faptul că, persoana care ar fi condus autoturismul se va prezenta la sediul unității de poliție competente, în termenul  prevăzut de lege.

De asemenea, până la acest moment nu au rezultat indicii cu privire la existența vreunei victime.

Polițiștii rutieri efectuează activități specifice, pentru stabilirea cu certitudine a situației de fapt și de drept și luarea măsurilor legale care se impun.”, se arată în comunicatul oficial.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI