Minor de 17 ani, aproape de tragedie!

Scene șocante în municipiul Carei, județul Satu Mare. Un adolescent de 17 ani a ajuns la spital după ce a fost înjunghiat într-o curte comună, în urma unui conflict izbucnit cu un alt bărbat. Rănile suferite i-au pus viața în pericol.

Potrivit Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, incidentul a avut loc în data de 5 februarie 2026, în jurul orei 20.00. În urma unui conflict, agresorul ar fi scos un cuțit cu lama de aproximativ 15 centimetri și l-ar fi lovit pe minor în zona flancului stâng.

Adolescent înjunghiat în Satu Mare

Medicii au constatat că adolescentul a suferit o plagă tăiat înțepată de aproximativ 3 centimetri, care a pătruns în cavitatea peritoneală. Leziunea a fost considerată una gravă, cu potențial letal. Viața victimei a fost pusă în pericol, iar pentru vindecare sunt necesare între 30 și 35 de zile de îngrijiri medicale. Procurorii au încadrat fapta ca tentativă de omor și, în data de 6 februarie 2026, au solicitat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalul Satu Mare luarea măsurii arestării preventive față de persoana cercetată.

Ancheta este în desfășurare și este coordonată de procurorii din cadrul Parchetului, cu sprijinul polițiștilor de la Serviciul de Investigații Criminale al Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare. Oamenii legii încearcă să stabilească exact cum a izbucnit conflictul și ce a dus la gestul extrem.

Sursa: Realitatea de Satu Mare

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI