DGASPC Sibiu vine cu precizări în urma tragediei petrecute luni în localitatea Chirpăr, județul Sibiu, unde doi minori, frate și soră, au căzut în pârâu și au murit. Potrivit unui comunicat al instituției, familia celor doi copii decedați nu se afla anterior în evidențele instituției, neexistând sesizări sau informații care să fi impus intervenția autorităților până la producerea evenimentului de luni.
„În ceea ce privește copilul rămas în familie, precizăm că legislația în vigoare nu permite instituirea automată a unei măsuri de protecție specială. În contextul decesului a patru copii în cadrul aceleiași familii, situația este tratată de DGASPC Sibiu ca o posibilă situație de risc, fapt care impune desfășurarea unei verificări și evaluări complexe, conform prevederilor legale, fără ca acest fapt să conducă automat la instituirea unei măsuri de protecție specială care să conducă la separarea copilului de familie”, a transmis DGASPC Sibiu.
DGASPC Sibiu menționează că activitățile de evaluare sunt deja în desfășurare, urmând ca, după finalizarea acestora, să fie luate măsurile legale care se impun în domeniul protecției copilului.
Totodată, părinții și copilul rămas în familie vor beneficia de servicii gratuite de consiliere psihologică, ca măsură de suport și prevenție, în cadrul Centrului de zi de consiliere și sprijin pentru părinți și copii „Iasmina”, aflat în subordinea DGASPC Sibiu.