Filipe Coelho ar putea fi subiectul unei mutări interesante.
Filipe Coelho a fost numit antrenor principal la Universitatea Craiova în noiembrie anul trecut, după demisia surprinzătoare a lui Mirel Rădoi.
Instalarea tehnicianului portughez pe banca oltenilor a stârnit numeroase controverse, în condițiile în care acesta nu avea în CV nume importante din fotbal și nici experiență ca antrenor la nivelul primei ligi.
Cu Coelho pe bancă, Universitatea Craiova a înregistrat 5 victorii, 2 remize și 2 înfrângeri, iar la finalul lui 2025 a încheiat pe primul loc în SuperLigă. Echipa din Bănie a strâns 40 de puncte în 21 de etape, cu un singur punct avans față de Rapid, ocupanta poziției secunde.
Potrivit jurnalistului Emanuel Roșu, Filipe Coelho ar fi intrat în atenția celor de la Pafos, formație care evoluează în faza principală a UEFA Champions League și are șanse importante de a merge mai departe.
Cu două zile în urmă, clubul cipriot a anunțat despărțirea de antrenorul Juan Carlos Carcedo, cel care a pregătit echipa lui Vlad Dragomir timp de doi ani și jumătate. În această perioadă, spaniolul a condus Pafos în 129 de meciuri, cu un bilanț de 76 de victorii, 21 de egaluri și 32 de înfrângeri.
Carcedo a părăsit apoi Ciprul și a semnat în Rusia, la Spartak Moscova, un contract valabil până în vara lui 2028. În căutarea unui înlocuitor, conducerea lui Pafos ar fi interesată de profilul lui Coelho, considerat compatibil cu direcția pe care o urmărește clubul, conform sursei citate.
În campionatul Ciprului, după 15 etape, Pafos ocupă locul 2, cu 34 de puncte, la două puncte în spatele liderului Omonia și la egalitate cu AEK Larnaca, aflată pe poziția a treia.
Sursa: Realitatea de Dolj
