Amenzi de peste 3,6 milioane de lei, date de ANSVSA în prima parte a lunii decembrie

Peste 500 de amenzi contravenționale, în valoare totală de 3.605 milioane de lei, au fost date, în perioada 2-12 decembrie, de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Conform ANSVSA, în prima etapă a acțiunilor de control specifice perioadei Sărbătorilor de Iarnă au fost verificate 5.237 de unităţi înregistrate/autorizate sanitar-veterinar şi 670 de mijloace auto.

În afară de cele 514 amenzi contravenţionale, ANSVSA a emis 13 ordonanţe de suspendare a activităţii şi patru ordonanţe de interzicere a activităţii.

Potrivit ANSVSA, scopul acestor controale este prevenirea apariţiei toxiinfecţiilor alimentare şi limitarea răspândirii virusului Pestei Porcine Africane (PPA) din zonele de restricţie, acolo unde boala este diagnosticată, prin combaterea comerţului ilegal cu porcine, carne şi produse din carne de porc provenite de la animale infectate.

Controalele oficiale au fost efectuate de reprezentanţii Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene şi a municipiului Bucureşti, în următoarele tipuri de unităţi: Pieţe agroalimentare, abatoare şi unităţi de tranşare a cărnii, unităţi de procesare şi depozitare a alimentelor de origine animală şi non-animală, unităţi de vânzare cu amănuntul (carmangerii, măcelării), unităţi de alimentaţie publică (pizzerii, unităţi tip catering, cofetării, patiserii, laboratoare de cofetărie/patiserie), unităţi de tip hotelier şi pensiuni turistice, depozite de legume-fructe, magazine alimentare, precum şi alte unităţi care comercializează produse alimentare.

Principalele neconformități constatate

Printre principalele neconformităţi constatate şi sancţionate se numără: depozitarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare; comercializarea produselor alimentare în condiţii necorespunzătoare de igienă sau în spaţii neînregistrate sanitar-veterinar; nerespectarea programului de autocontrol; manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare; produse cu termen de valabilitate expirat, expuse la comercializare; nerespectarea legislaţiei privind ambalarea şi etichetarea produselor; lipsa documentelor care să ateste conformitatea sau trasabilitatea produselor; transportul de produse alimentare cu mijloace de transport neînregistrate sanitar-veterinar; personal fără echipament de protecţie.

În urma acestor acţiuni, au fost retrase oficial de la comercializare peste 26 de tone de fructe şi legume, produse din carne, produse lactate, pastă de mici, peşte şi produse de patiserie, în valoare totală de 98.436 lei, care au fost direcţionate către unităţi de neutralizare, potrivit Agerpres.

„Vom continua acţiunile de control pe întreg teritoriul ţării, concomitent cu consilierea operatorilor pentru respectarea cerinţelor sanitare-veterinare şi de siguranţă alimentară. Acolo unde constatăm abateri, vom aplica sancţiuni ferme, astfel încât consumatorii să fie protejaţi, iar produsele puse în vânzare să fie sigure”, a declarat Alexandru Bociu, preşedintele ANSVSA, citat în comunicat.

Consumatorii sunt încurajaţi de ANSVSA să fie atenţi la produsele pe care le achiziţionează, să verifice etichetele şi condiţiile de păstrare, pentru a se asigura că acestea respectă standardele de siguranţă alimentară.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI