Cursurile cu prezență fizică au fost reluate luni la Liceul Teoretic „Dimitrie Bolintineanu” din București, după ce o parte dintre clase fuseseră avariate în urma exploziei produse în octombrie, în Cartierul Rahova. Informația a fost transmisă de Camelia Lepădat, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București, pentru Agerpres.
Liceul a fost afectat de deflagrația din blocul de pe Calea Rahovei, iar accesul în sălile deteriorate rămâne interzis. „Astăzi s-au reluat cursurile cu prezență fizică la Liceul Bolintineanu, iar, în urma hotărârii Consiliului de Administrație, unitatea școlară funcționează în două schimburi. Funcționa și înainte în două schimburi, însă cu un program decalcat, deoarece accesul în sălile afectate rămâne interzis”, a precizat purtătorul de cuvânt al IȘMB.
Ministerul Educației și IȘMB au anunțat încă din 17 octombrie că 15 săli de clasă au fost avariate ca urmare a exploziei din Sectorul 5.
