Președintele Finlandei a sugerat posibilitatea unei întâlniri între Donald Trump, Vladimir Putin și Volodimir Zelenski până la finele lunii noiembrie, la summitul G20 din Africa de Sud, scrie Kyiv Independent. Într-o conferință de presă susținută la Helsinki, Alexander Stubb a dezvăluit că se fac o serie de demersuri diplomatice pe mai multe fronturi pentru această întâlnire istorică.
Potrivit publicației Kyiv Independent, Stubb a declarat că a discutat situația săptămâna trecută cu liderii Kazahstanului și Uzbekistanului, care urmează să se întâlnească cu Trump pe 6 noiembrie și să călătorească la Moscova în săptămâna următoare.
„Țările din Asia Centrală ar putea acționa ca mesageri între Casa Albă și Kremlin”, a declarat liderul finlandez, citat de postul de știri MTV Uutiset.
Președintele finlandez a adăugat: „Dacă lucrurile decurg conform așteptărilor în următoarele două-trei săptămâni, atunci poate că locul unde președinții Putin și Zelenski s-ar putea întâlni va fi summitul G20 de la Johannesburg.”
O întâlnire sub semnul întrebării din cauza pretențiilor diametral opuse
Anterior, Kremlinul a anunțat că Vladimir Putin nu este așteptat să participe la evenimentul programat să se desfășoare la Johannesburg între 22 și 23 noiembrie. Donald Trump a declarat, de asemenea, că va lipsi de la summit, urmând ca vicepreședintele JD Vance să reprezinte SUA.
Publicația Kyiv Independent a contactat Biroul Președintelui Ucrainei pentru un punct de vedere, dar până la difuzarea știrii nu a obținut nicio reacție.
Trump a încercat să organizeze o întâlnire față în față între Putin și Zelenski ca parte a eforturilor de a pune capăt războiului din Ucraina.
Scenariul trebuie privit totuși cu relativă rezervare, pentru că Moscova a evitat până acum o astfel de întâlnire în alte condiții decât pe teritoriul rusesc, în timp ce Kievul și-a exprimat în mod repetat disponibilitatea de a se întâlni doar pe un teren neutru.
Un summit planificat între Putin și Trump la Budapesta a fost anulat, se pare, după ce administrația americană a realizat că Kremlinul refuză să renunțe la cerințele sale maximaliste.
