CIRCULAȚIE SUSPENDATĂ PE PODUL GIURGIU–RUSE ÎNTRE 4 ȘI 5 NOIEMBRIE. ANUNȚUL OFICIAL AL MAE

Ministerul Afacerilor Externe avertizează românii care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria că traficul rutier pe Podul Prieteniei Giurgiu–Ruse va fi suspendat temporar, începând de luni, 4 noiembrie, ora 09:00, până marți, 5 noiembrie, ora 09:00.

Potrivit autorităților bulgare, în intervalul 4 noiembrie, ora 09:00 – 21:00, circulația va fi închisă complet pentru toate categoriile de autovehicule, iar în intervalul 4 noiembrie, ora 21:00 – 5 noiembrie, ora 09:00, restricțiile vor rămâne valabile doar pentru mașinile de marfă, indiferent de tonaj. Autoturismele, microbuzele și autocarele vor putea traversa podul în acest interval.

MAE le recomandă șoferilor români să folosească rute alternative și puncte de trecere precum Vidin–Calafat, Silistra–Ostrov, Kardam–Negru Vodă, Nikopol–Turnu Măgurele (feribot) sau Oryahovo–Bechet (feribot).

Cetățenii pot consulta harta rutelor ocolitoare și harta parcărilor publicate de Agenția „Infrastructura Rutieră” bulgară la adresele:

Pentru asistență consulară, românii pot contacta Ambasada României la Sofia la numerele +35929712858 și +35929733510, iar pentru urgențe, la +359879440758.

Ministerul recomandă consultarea paginilor oficiale mae.ro și sofia.mae.ro pentru actualizări privind condițiile de călătorie și alertele rutiere.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI