PROIECTUL DE LEGE PRIVIND VOLUNTARIATUL MILITAR, ADOPTAT DE CAMERA DEPUTAȚILOR

Proiectul privind volutariatul militar a fost adoptat, miercuri, în Camera Deputaților.

S-au înregistrat 263 de voturi „pentru”, 11 voturi „contra” şi 13 abţineri.

Participanții vor urma un program de pregătire militară de bază, cu durata de până la patru luni, beneficiind gratuit de cazare, hrană, echipament, asistență medicală și o soldă lunară. La final, aceștia vor primi o indemnizație echivalentă cu trei salarii medii brute și vor fi înscriși în rezerva operațională.

În caz de urgență, asediu, mobilizare sau război, rezerviștii pot fi chemați în funcție de nevoile de apărare națională.

Sunt exceptați de la participare personalul religios consacrat (cu excepția preoților militari) și cetățenii care au efectuat serviciul militar în armatele statelor NATO sau UE.

Camera Deputaţilor este prima cameră sesizată, Senatul fiind for decizional.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI