Sunt mărturii halucinante ale administratoarei blocului din Rahova care a explodat! Potrivit acesteia, locatarii au sesizat pompierii, Distrigaz și compania de electricitate în privința mirosului intens de gaz cu scurt timp înainte de tragedie. Administratoarea a declarat că deși acestora le-a fost transmis că ar putea exista un pericol iminent, nimeni nu a luat măsuri concrete.
Paraschiva Popa, administratorul blocului din Rahova, a povestit că un angajat al Distrigaz a venit să verifice situația echipat cu un detector de gaze dar nu a intrat în subsol.
Potrivit locatarilor, aparatul ar fi piuit foarte tare, iar bărbatul ar fi declarat că mirosul este de monoxid de carbon.
„Nu știm de unde a oprit el gazul. A plecat singur.” a declarat unul dintre aceștia.
Oamenii spun că angajatul Distrigaz nu a plecat, ci doar a ieșit din bloc și s-a baricadat în mașină. Acestea ar fi refuzat să mai vorbească cu ei și i-ar fi îndemnat să sune la ANRE
„Mi-a dat și hârtiile, mi-a pus procesul verbal, mi-a spus să semnez și eu am zis nu semnez așa ceva și mi l-a pus pe avizier. Că el a închis gazul, că a zis posibile scurgeri de gaz” a declarat administratorul blocului
Ulterior, o echipă de pompieri a venit să verifice situația. „Eu eram afară, în afara blocului, disperată să dau telefon la Engie, la 9366, am sunat, îmi răspundea robotul, eram disperati, nu știam încotro să o luăm, nu știam ce să facem, țipam, Domne, ai venit, ne-ai pus sigilul pentru ce? Oricum gazul era oprit de noi”, susține administratorul blocului.
Locatarii au declarat că nici după vizita pompierilor nu s-a schimbat nimic. „Pompierii au intrat, au controlat și au zis nu există incendiu. Numai scurgeri de gaz. Dar fumul era la subsol. N-au luat nicio măsură. Nimeni n-a securizat zona.” a declarat unul dintre locatari.
Potrivit acestora, pompierii au făcut un proces verbal și au plecat iar mirosul intens de gaz a persistat până la momentul tragediei.
Sursa: Newsinn
