REZERVIȘTII, CHEMAȚI ÎN UNITĂȚILE MILITARE DE TROTINETISTUL MOȘTEANU, CA SĂ TRAGĂ CU ARMA

Mobilizare uriașă în toată țara! Ministrul care nici măcar nu a făcut armata a chemat peste 10.000 de rezerviști de urgență pentru a trage cu arma. În multe unități militare, după ce s-au format cozi uriașe, unele persoane au fost trimise acasă din cauza unor probleme majore de organizare. Vestea apelului general i-a panicat pe toți românii, iar rezerviștii sunt revoltați după ce au fost ținuți degeaba pe la uși.

Încă de dimineață zeci de rezerviști au format cozi în fața unităților militare din București și din județul Ilfov, după ce au primit acele ordine de chemare pentru viteza de mobilizare în cadrul exercițiului „Mobex 2025” făcut de Ministerul Apărării Naționale.

Timp de o săptămână, până pe data de 20 octombrie, militarii verifică stadiul pregătirii pentru apărare, și aici vorbim de completarea unităților cu personal și tehnică până la reacția instituțiilor statului în cazul unui conflict în țara noastră. 

Acum rezerviștii au făcut accesul în unitate, urmează să primească echipamentele și, de asemenea, armamentul, iar apoi să fie evaluați și verificați. O parte dintre ei, cel mai probabil, după această procedură vor ajunge și la poligon pentru a efectua tragerile din acest program. 

Ministerul Apărării Naționale spune că aceste mobilizări se fac constant în toate județele din țară pentru a testa viteza de reacție. 

Faptul că au fost cozi, în această dimineață, la toate unitățile militare din București înseamnă că oamenii sunt tensionați din cauza conflictului de la granița României. 

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI