PANICĂ LA ARAD! AMENINȚARE CU BOMBĂ ÎN APROPIEREA UNEI ȘCOLI

Panică la Arad, marți dimineață, după ce autoritățile au fost sesizate prin 112 cu privire la o posibilă amenințare cu bombă. Incidentul a avut loc pe o stradă din municipiu, în apropierea unei instituții de învățământ. La fața locului au ajuns imediat pirotehniștii și mai multe echipaje de poliție.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Arad, apelul a fost înregistrat în jurul orei 9:30. Ajunși în zonă, polițiștii au găsit un telefon mobil și, ulterior, au depistat un bărbat suspect.

Bărbatul, în vârstă de 38 de ani, este din Arad și este cunoscut cu afecțiuni psihice. Pentru siguranța sa, a fost solicitat și un echipaj de ambulanță, care l-a preluat pentru evaluare medicală.

În urma controlului corporal, asupra lui au fost descoperite mai multe obiecte și bunuri electronice. Specialiștii Serviciului Român de Informații au fost chemați pentru a analiza materialele găsite.

Autoritățile au constituit o echipă de cercetare complexă, coordonată de Serviciul de Investigații Criminale, pentru a stabili circumstanțele exacte ale incidentului și pentru a decide măsurile care se impun.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI