ONRC: AU FOST RADIATE 6.327 DE FIRME LA NIVEL NAȚIONAL, ÎN LUNA IANUARIE

Statisticile Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) arată că au fost radiate 6.327 de firme la nivel național, în luna ianuarie a acestui an, cu 31,61% mai puţine comparativ cu perioada similară din anul precedent.

Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul Bucureşti, respectiv 1.067 (număr în scădere cu 22,46% faţă de prima lună din 2024) şi în judeţele Iaşi (318 +1,27%), Timiş (286, -8,92%), Cluj (275, -41,36%), Bihor (234, -13,65%) şi Prahova (221, -21,91%).

La polul opus, cele mai puţine radieri au fost consemnate în judeţele Ialomiţa (31, în scădere cu 52,31% faţă de ianuarie 2024), Giurgiu (43, -43,42%), Călăraşi (45, -33,82%), Mehedinţi (45, -40%) şi Covasna (46, – 40,26%).

Județele în care a crescut numărul de firme radiate

Conform datelor ONRC citate de Agerpres, creşteri ale numărului de radieri au fost înregistrate doar în judeţele Neamţ (+1,63%) şi Iaşi (+1,27%), în timp ce scăderile cele mai considerabile au fost consemnate în Dâmboviţa (-76,27%), Galaţi (- 61,88%), Ialomiţa (-52,31%) şi Giurgiu (-51,08%).

Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 1.570 (-22,85%%, raportat la ianuarie 2024), agricultură, silvicultură şi pescuit (658, – 44,14%) şi transport şi depozitare (641, – 15,88%).

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI