OMS: TUBERCULOZA, DIN NOU PE PRIMUL LOC ÎNTRE BOLILE INFECŢIOASE FATALE

„Faptul că tuberculoza încă ucide şi îmbolnăveşte atât de mulţi oameni este revoltător, când avem instrumentele necesare pentru a o preveni, a o detecta şi a o trata”, a declarat directorul general al OMS.

Un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) publicat marți, 29 octombrie, arată că tuberculoza a devenit din nou principala cauză a deceselor provocate de bolile infecţioase, înlocuind COVID-19 în anul 2023.

Aproximativ 8,2 milioane de persoane au fost diagnosticate în premieră cu tuberculoză, pe parcursul anului trecut, ceea ce înseamnă că au putut avea acces la un tratament adecvat.

Acesta a fost cel mai mare număr înregistrat de când OMS a început monitorizarea globală a tuberculozei în anul 1995 – în creştere faţă de 7,5 milioane raportate în 2022, conform acestei agenţii pentru sănătate din cadrul ONU.

Eradicarea tuberculozei, un obiectiv îndepărtat

Datele OMS arată că eradicarea tuberculozei este încă un obiectiv îndepărtat, pentru că lupta împotriva acestei boli se confruntă cu provocări persistente, cum ar fi subfinanțarea considerabilă, potrivit raportului.

„Faptul că tuberculoza încă ucide şi îmbolnăveşte atât de mulţi oameni este revoltător, când avem instrumentele necesare pentru a o preveni, a o detecta şi a o trata”, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, potrivit Agerpres.

În timp ce numărul deceselor asociate cu această boală a scăzut la 1,25 milioane în 2023, de la 1,32 milioane în 2022, numărul total de persoane care se îmbolnăvesc de tuberculoză a crescut uşor, ajungând la aproximativ 10,8 milioane în 2023.

Reprezentanţii OMS au transmis că pragurile şi obiectivele globale de reducere a poverii bolii nu se află pe calea cea bună şi sunt necesare progrese considerabile pentru a atinge alte obiective stabilite pentru anul 2027.

Ţările cu venituri mici şi mijlocii, care suportă 98% din povara acestei boli, s-au confruntat cu o lipsă semnificativă de fonduri.

În anul 2023, diferenţa dintre numărul estimat de cazuri noi de tuberculoză şi cele raportate s-a redus la aproximativ 2,7 milioane – o scădere importantă în raport cu nivelurile din timpul fazei acute a pandemiei de COVID-19, care au fost de aproximativ 4 milioane în 2020 şi în 2021.

Specialiştii de la Organizația Mondială a Sănătății au declarat că tuberculoza rezistentă la medicamente multiple rămâne o criză de sănătate publică.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI