PATRU ASTRONAUȚI S-AU ÎNTORS PE PĂMÂNT CU DOUĂ LUNI MAI TÂRZIU, DIN CAUZA UNOR PROBLEME ÎNTÂMPINATE DE CAPSULA STARLINER

Patru astronauți s-au întors pe Pământ după o ședere de aproape opt luni pe Stația Spațială Internațională, ce a fost prelungită cu două luni față de cea stabilită inițial din cauza unei probleme a capsulei Boeing și din cauza uraganului Milton.

O capsulă SpaceX care transporta echipajul a ajuns vineri dimineață în Golful Mexic, în apropiere de coasta Floridei, după ce s-a desprins de Stația Spațială Internațională la începutul acestei săptămâni.

Cei patru astronauți – dintre care trei americani și un rus – ar fi trebuit să revină pe Pământ în urmă cu două luni, dar întoarcerea lor acasă a fost blocată de problemele cu noua capsulă Starliner de la Boeing, care s-a întors fără ei în septembrie în urma apariției unor probleme de siguranță. Apoi, a intervenit uraganul Milton, urmat de alte două săptămâni de vânt puternic și de mare agitată.

Capsula Starliner s-a întors fără ei

SpaceX i-a trimis în spațiu pe cei patru astronauți – Matthew Dominick, Michael Barratt și Jeanette Epps de la Nasa și Alexander Grebenkin din Rusia – în luna martie.

Barratt, singurul veteran în domeniul spațial care a participat la misiune, le-a mulțumit echipelor de sprijin de acasă care au trebuit „să replanifice, să retehnologizeze și să refacă totul împreună cu noi”. „Ne-au ajutat să trecem peste toate aceste greutăți”, a spus el.

Înlocuitorii lor sunt cei doi piloți de încercare Starliner, Butch Wilmore și Suni Williams, a căror misiune a trecut de la opt zile la opt luni, și doi astronauți lansați de SpaceX în urmă cu patru săptămâni. Cei patru vor rămâne pe orbită până în februarie, potrivit The Guardian.

Stația Spațială Internațională a revenit la echipajul său normal de șapte persoane – patru americani și trei ruși – după luni întregi de aglomerație.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI