OPERAŢIUNEA ‘JUPITER’/ 340 DE PERCHEZIŢII DOMICILIARE – MIERCURI DIMINEAŢA

Parchetul General, în colaborare cu Poliţia Română, desfăşoară miercuri, în a treia zi a operaţiunii „Jupiter”, 32 de acţiuni operative complexe, care implică punerea în executare a 340 de mandate de percheziţie şi a 65 de mandate de aducere.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General transmis AGERPRES, acţiunile vizează multiple tipuri de infracţiuni, incluzând evaziune fiscală, corupţie, contrabandă, înşelăciune, obţinere ilegală de fonduri, delapidare, fals şi încălcări ale Codului fiscal şi ale legislaţiei privind protecţia mediului.

Pentru a asigura recuperarea prejudiciilor şi a produsului infracţional, vor fi dispuse măsuri asigurătorii în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.

Acţiuni în desfăşurare miercuri cadrul operaţiunii „Jupiter”:

* Parchetul General şi Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice ( DICE) pun în executare 38 de mandate de percheziţie (Covasna – 29, Vrancea – 9) privind infracţiuni de evaziune fiscală, tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional, abuz în serviciu şi falsificarea de instrumente oficiale. Acţiunea vizează două firme care au tăiat, fără drept, un număr semnificativ de arbori de pe arealele forestiere primite spre exploatare aflate pe raza judeţelor Covasna şi Vrancea, iar ulterior au comercializat materialul lemnos, fără a înregistra veniturile obţinute în evidenţele contabile şi fără a le declara organelor fiscale.

* Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj-Napoca – 5 percheziţii în Cluj şi Bucureşti, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare a banilor cu un prejudiciu de 10.202.841 lei. Conform procurorilor, un avocat, în perioada 2014 – 2020, prin 6 acte materiale, a omis să evidenţieze în parte veniturile realizate, sustrăgându-se de la plata unor obligaţii fiscale în cuantum total de 5.864.440 lei. În acelaşi interval de timp, a încasat sume de bani provenite din activitatea sa profesională în contul bancar al tatălui său, iar în anul 2019 a cerut deschiderea dosarului succesoral şi a depus în cadrul dosarului succesoral documente din care rezultă că sumele de bani aflate în conturile deschise pe numele tatălui său i-au aparţinut acestuia şi că fac parte din masa succesorală rămasă după acesta, deşi cunoştea că aceste sume de bani au fost obţinute de el şi nu au fost declarate organelor fiscale, disimulând astfel adevărata provenienţă şi proprietate a sumei de 5.343.601 lei.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI