TRASEUL TURISTIC VIA TRANSILVANICA, PROMOVAT PE CLĂDIRILE DIN TIMES SQUARE

Traseul turistic Via Transilvanica, drumul care unește Putna de Drobeta-Turnu Severin, a fost promovat zilele trecute în Times Square – New York, una dintre cele mai mari piețe publice din lume. 

Reprezentanții Asociației Tășuleasa Social, inițiatorii proiectului turistic românesc care traversează țara pe diagonală pe o distanță de 1.400 km, consideră evenimentul ca unul dintre rarele ocazii în care un brand românesc să aibă parte de o astfel de promovare la nivel internațional. 

„Am avut doar câteva minute de glorie într-una dintre cele mai mari piețe publice din lume, dar ne-am bucurat foarte tare pentru că știm că nu sunt foarte multe ocaziile în care un brand din România e inclus alături de unele dintre cele mai mari companii din lume. Așa că fără modestie credem că Via Transilvanica, proiectul care de curând a apărut în lista revistei TIME, cu cele mai frumoase locuri din lume de vizitat în 2024, este singurul ambasador al țării noastre demn de o apariție atât de spectaculoasă”, potrivit unei postări ale Asociației Tășuleasa Social, pe rețelele de scocializare. 

Reamintim că traseul Via Transilvanica, marcat pe borne cu un omuleț portocaliu, este destinat drumețiilor pe jos au cu bicicleta.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI