PREȘEDINTELE IOHANNIS A PROMULGAT LEGEA PRIVIND VÂNĂTOAREA DE URȘI

Proiectul de lege care modifică legislația privind vânătoarea de urși a fost promulgat de președintele Klaus Iohannis.

Actul normativ a fost adoptată în regim de urgență săptămâna trecută de deputați, în urma tragediei din Munții Bucegi, unde o tânără a fost omorâtă de un urs în timp ce se afla în drumeție.

Vânarea ursului brun a fost interzisă din 2016, ceea ce a dus la o creștere necontrolată a populației din această specie. Inițiativa legislativă propusă de UDMR și votată în Parlament în data de 15 iulie încearcă practic să restabilească un echilibru în managementul cinegetic.

Cele mai afectate zone sunt județele Harghita, Covasna, Brașov și Mureș.

Astfel, la nivel național poate fi recoltat un număr de maximum 426 de exemplare pe an ca măsură de prevenție și maximum 55 de exemplare de urs ca măsură de intervenție.

Dacă intervenția presupune să fie recoltate doar acele exemplare de urs brun care vin în unitățile administrativ-teritoriale și încalcă proprietatea sau pun în pericol viața oamenilor, prin prevenție se încearcă menținerea echilibrului existent în natură prin recoltarea anumitor exemplare mai slabe, demers care se va face pe baza științei cinegetice.

Proiectul care modifică legea vânătorii a fost votat în data de 15 iulie de reprezentanții PNL, PSD, de minoritățile naționale și AUR, în timp ce parlamentarii USR s-au abținut de la vot.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI