Cîrstea, Begu și Cristian, eliminate de la Wimbledon

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost eliminată, luni, în primul tur la turneul de mare șlem de la Wimbledon.

Românca a fost învinsă de britanica Sonay Kartal cu scorul de 3-6, 6-2, 6-0.

Tot luni, Jaqueline Cristian a fost învinsă de canadianca de origine română Bianca Andreescu, scor 6-4, 6-2, la capătul unui meci de o oră şi 17 minute.

Jucătoarea de tenis Irina Begu, 126 WTA, a fost eliminată, luni, în primul tur la Wimbledon. Irina Begu a fost învinsă de Lin Zhu (China), 61 WTA, scor 6-0, 6-4. Meciul a durat 72 de minute.

Tânăra Anca Todoni este singura româncă de pe tabloul principal ce a acces în runda secundă după partidele de luni, urmând să o întâlnească pe americanca Coco Gauff.

În vârstă de 19 ani, Todoni a trecut în runda inaugurală de sârboaica Olga Danilovic, scor 7-5, 6-1. Marți vor intra în competiție și jucătoarele Gabriela Ruse şi Ana Bogdan.

Ruse, locul 152 mondial, va evolua contra sportivei Elena Rîbakina, din Kazahstan, locul 4 mondial iar Ana Bogdan, locul 57 WTA, va evolua cu sportiva spaniolă născută în Republica Moldova, Cristina Bucsa, locul 64 mondial.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI