„TU DECIZI! Dosar de candidat” Fostul premier Florin Cîțu, de la dosarul pentru condus sub influența alcoolului în SUA la megascandalul vaccinurilor din pandemie

Astăzi la rubrica „Tu decizi! Dosar de candidat” discutăm despre Florin Cîțu. Fostul premier a ajuns sub lupa procurorilor DNA după ce a cheltuit banii statului ca să cumpere cantități industriale de vaccinuri în pandemie. Cu vechi probleme cu legea, liberalul ar putea ajunge din nou în Parlament, pentru încă un mandat. Dacă merită sau nu votul tău, tu decizi după ce urmărești analiza care urmează. 

Fostul premier Florin Cîțu se pregătește de alegeri și, cel mai probabil, țintește un nou mandat de parlamentar. În ultimii patru ani, apare ca inițiator a doar 23 de proiecte, din care doar 5 au fost și promulgate.

În ceea ce privește luările de cuvânt, a vorbit de 110 ori de la pupitrul din plenul Senatului. Fostul premier liberal este însă urmărit de numeroase scandaluri de imagine din trecutul său.

La vârsta de 20 de ani, pe când era student în Statele Unite ale Americii, a fost condamnat la două zile de închisoare și amendat de polițiștii americani după ce a fost prins beat la volan. „Am plătit foarte scump, asta este. A trebuit să îmi vând și mașina atunci și să merg un an de zile pe jos. Nu este un eveniment cu care să te mândrești, dar asta a fost”, a explicat atunci Florin Cîțu.

Cel mai recent dar și cel mai devastator scandal de imagine în care este implicat este însă cel în care este urmărit penal de DNA în dosarul vaccinurilor, unde este acuzat de complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave după ce a semnat două memorandumuri prin care s-a cumpărat un număr mult prea mare de doze de vaccin din banii statului.

De altfel, a fost criticat de presă și de opinia publică după ce a îndatorat țara în mandatul său de premier cu 77 de miliarde de lei. În declarația sa de avere, apare și el dator la bănci cu peste 200 de mii de euro, sumă mai mare decât cea pe care o are în conturi. Are în schimb nu mai puțin de 9 terenuri, un apartament și o casă. 

CE AVERE ARE FOSTUL PREMIER
(cu poza lui Citu)
*salariu de 12.446 de lei
*740.500 de lei în conturi
*împrumut de 30.600 de euro acordat fratelui său
*datorii de 229.445 de euro la bănci
*9 terenuri cu o suprafață totală de 410.784 de metri pătrați
*un apartament și o casă
SURSA: declarație de avere 

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI