DNA a mai destructurat o rețea

DNA a trimis în judecată 9 persoane pentru trafic și cumpărare de influență. Aceștia pretindeau bani pentru a „ajuta” la angajarea în diverse instituții publice sau obținerea diplomei de Bacalaureat ori a permisului de conducere.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Galaţi au dispus trimiterea în judecată a 9 inculpaţi, dintre care unul cercetat în stare de arest la domiciliu şi altul sub control judiciar), pentru săvârşirea unor infracţiuni de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă, forma participaţiei penale fiind autoratul şi complicitatea.

Cum acționa rețeaua?

”În perioada ianuarie 2022 – octombrie 2023, unul dintre inculpaţi, singur sau beneficiind de ajutorul a trei complici, ar fi pretins de la mai multe persoane (printre care şi cele cercetate în prezenta cauză) foloase necuvenite constând în sume de bani (în total 51.800 euro şi 18.003 lei) şi alte bunuri în valoare de 1.200 lei, pentru a-şi exercita influenţa pe care ar fi pretins că ar avea-o asupra unor funcţionari publici pentru angajarea acestora sau a unor rude în cadrul unor instituţii publice, pentru obţinerea permisului de conducere, pentru obţinerea unor diplome de promovare a bacalaureatului etc”, a transmis, miercuri, DNA, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că, în perioada martie 2022 – octombrie 2023, acelaşi inculpat ar fi primit sumele totale de 33.550 euro, 14.618 lei şi alte foloase necuvenite în valoare de 1.330 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Vrancea cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

Anterior, în cauză, procurorii anticorupţie au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu trei inculpaţi în sarcina cărora s-a reţinut săvârşirea unor infracţiuni de cumpărare de influenţă şi complicitate la trafic de influenţă.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI