Vremea, 13 februarie. Temperaturi în scădere, ploi și vânt în mai multe zone din țară

Vremea în data de 13 februarie vine cu temperaturi în scădere față de perioada precedentă.

Astazi, vremea se va răci față de zilele precedente, mai accentuat în vestul, centrul și nordul teritoriului, însă valorile termice se vor situa în continuare peste mediile multianuale. Cerul va avea înnorări. Va ploua în cea mai mare parte a Transilvaniei și în nord-vestul Moldovei, precum și în zonele montane aferente, unde se vor acumula cantități de apă de 15…25 l/mp, iar izolat de 30…35 l/mp.

Ploi, în general de 5…10 l/mp, se vor semnala local și în restul regiunilor. Vântul va sufla slab și moderat, dar se va intensifica în zona montană înaltă, iar temporar și în regiunile estice și local în cele vestice și sud-vestice, în general cu viteze de 45…55 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 și 15 grade. Dimineața, izolat vor fi condiții de ceață. 

In Bucuresti, valorile de temperatură vor continua să scadă ușor, dar se vor situa în continuare peste normele specifice perioadei. Cerul va avea înnorări, trecător va ploua în a doua parte a zilei, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 13 grade. 

La munte, vremea se va răci față de zilele precedente, însă valorile termice se vor situa, în continuare, peste mediile multianuale specifice acestei date. Cerul va avea înnorări și vor fi precipitații în cea mai mare parte a zonei montane. Se vor acumula cantități de apă de 15…25 l/mp, iar izolat de 30…35 l/mp. Vor fi ploi, iar la altitudini mai mari de 1500 m, în Carpații Orientali și în Carpații Meridionali, îndeosebi pe parcursul zilei vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă, local consistent. Și în Carpații Occidentali, în zona înaltă treptat vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare. Vântul se va intensifica în zona înaltă, în special în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură, unde vor fi rafale de 60…80 km/h. 

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI