Voucherele sociale pentru românii săraci vor ÎNTÂRZIA! Explicația ministrului cheie

Ajutorul social de 250 de lei, care se acordă românilor cu venituri reduse, din două în două luni, va întârzi anul acesta. Banii vor intra pe carduri abia în luna februarie.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că prima tranşă din acest an pentru voucherele sociale va fi acordată în a doua jumătate a lunii februarie, fiind necesară o actualizare a bazei de date în condiţiile în care a crescut la 2.000 de lei venitul pe care trebuie să-l aibă o persoană eligibilă.

„Eu am să comunic public pe acest subiect când normele vor fi adoptate, probabil că săptămâna viitoare (22 – 28 ianuarie – N.R.) o să avem normele adoptate, tranşa din februarie va veni după jumătatea lunii februarie. De ce? Pentru că am ridicat plafonul de eligibilitate la 2.000 de lei faţă de anul trecut, când era plafonul la 1.700 de lei şi pentru acest lucru eligibilitatea se reface pentru toţi cetăţenii care sunt până în 2.000 de lei cu venituri. Mai mult decât atât, avem nevoie şi de bazele de date care sunt la Ministerul Muncii, reajustate în urma indexării pensiilor, care a avut loc la 1 ianuarie 2024”, a declarat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Adrian Câciu a adăugat că următoarea alimentare a cardurilor sociale va avea loc în aprilie, iar apoi din două în două luni.

Acesta a precizat că sunt în jur de 2,5 milioane de cetăţeni care vor beneficia de aceste carduri sociale pentru alimente şi mese calde.

Ajutorul social a fost acordat cu întîrziere și în 2023, prima tranșă fiind virată pe cardurile sociale abia în martie. 

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI