Ciolacu: Foarte greu să mai avem o alianţă şi liste comune PSD – PNL în acest moment

Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că, în prezent, ar fi „foarte greu” să se poată realiza o alianţă PNL – PSD şi liste comune pentru cele două „familii”, dar dacă românii îşi doresc „se poate reface actuala coaliţie” după alegeri.

Întrebat, într-o emisiune la Antena 3, despre o posibilă alianţă PNL – PSD, Ciolacu a răspuns: „Timpul ne arată că nu. Nu poţi să uneşti cele două familii. A existat USL. A fost făcută împotriva cuiva, a fost făcută împotriva preşedintelui Traian Băsescu. Eu împreună cu Nicolae Ciucă nu suntem duşmani, suntem adversari politici. Ăsta este adevărul indiferent că reuşim să comunicăm împreună şi să ducem lucrurile într-o direcţie corectă. Foarte greu să mai avem o alianţă şi liste comune în acest moment. Dar e posibil ca, după alegeri, dacă aşa hotărăsc românii, să putem reface această coaliţie”.

Referitor la viitorul preşedintele al României, Marcel Ciolacu îşi doreşte să fie din partea PSD.

„Cred că după 20 de ani şi mai ales după multiple crize, este momentul, în România, să fie un preşedinte de stânga, un om care să simtă de stânga, să simtă într-o echitate socială. În momentul în care Partidul Social Democrat a intrat şi şi-a asumat această guvernare grea (…), ne-am uitat la cifre înainte de a ne asuma această guvernare. Cred că e cazul să fie un preşedinte de stânga, care să aducă o echitate socială şi nu să ne întoarcem iarăşi la un prag, la o criză”, a adăugat Ciolacu.

În ceea ce îl priveşte, dacă ar alege pentru viitor funcţia de preşedinte al României sau pe cea de prim-ministru, Marcel Ciolacu a mărturisit că îşi doreşte să nu îi fie „ruşine” cu ce a făcut în ultima perioadă.

„Cel mai mult vreau să mă uit în oglindă şi pentru tot ceea ce am făcut în ultimul timp să nu îmi fie ruşine. Nu am nicio problemă să rămân un simplu parlamentar pe listele din Buzău”, a precizat şeful PSD.

AGERPRES

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI