IGPF: Peste 7.000 de ucraineni au intrat duminică în ţară; în total – 284.700 de persoane au tranzitat frontiera

Peste 7.000 de cetăţeni ucraineni au intrat duminică în România, iar în total circa 284.700 de persoane, cetăţeni români şi străini, şi aproximativ 71.250 de mijloace de transport au efectuat formalităţile de control, la punctele de frontieră din întreaga ţară.

Pe sensul de intrare în România au fost 107.600 de persoane, dintre care 7.305 cetăţeni ucraineni, a informat luni, printr-un comunicat transmis AGERPRES, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.

În zonele de competenţă, punctele de trecere şi „frontiera verde”, poliţiştii au constatat 37 de fapte ilegale (26 de infracţiuni şi 11 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la circa 6.600 de lei.

Au fost ridicate bunuri în vederea confiscării în valoare de aproximativ 510.250 lei.

Duminică nu s-a permis intrarea în ţară a 11 cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi ieşirea a 24 de cetăţeni români din diferite motive legale.

AGERPRES

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI