Greșelile pe care să nu le faci niciodată atunci când ții post. Cele cinci reguli esențiale de la medicul Tudor Ciuhodaru

În acestă perioadă, mulți creștini țin postul Crăciunului. Medicul Tudor Ciuhodaru a oferit câteva avertizări, dezvăluind că oamenii se expun la mai multe riscuri atunci când aleg să nu mai consume anumite alimente.

„Postul ţinut cu stricteţe, fără a ține cont de condițiile individuale, poate favoriza, declanșa sau complica evoluţia diferitelor stări patologice preexistente. Uzuale sunt stările lipotimice şi spasmofiliile apărute după o perioadă de restricţie alimentară severă, eventual asociate anumitor stări fiziologice. Există şi riscul ca alimentaţia bogată caloric să creeze, în special doamnelor şi domnişoarelor, probleme după această perioadă. Costul crescut ale unui regim alimentar adecvat în perioada postului poate crea multe alte probleme”, a scris Tudor Ciuhodaru pe Facebook despre riscurile la care se expun cei care țin post.

Cele cinci reguli esențiale

Astfel, un regim alimentar echilibrat trebuie să respecte cinci reguli esențiale. Acesta ar trebui să includă proteine vegetale, din soia, cartofi, cereale integrale, fructe pentru glucide, lipide din uleiuri vegetale, nuci, seminţe, precum şi vitamine, obţinute în principal din fructe şi legume proaspete.

Totodată, chiar și în perioadele de post, meniul trebuie să fie adaptat la nevoile organismului din punct de vedere caloric, ba chiar suplimentat în cazul efortului fizic intens sau în sarcină.

Însă, o altă regulă cu privire la regimul alimentar corect dezvăluită de medicul Tudor Ciuhodaru este aceea că nu trebuie să „depăşească necesitățile individuale, prin exces alimentar sau alimente bogate în calorii: ciocolată, dulceaţă, nuci, fasole”. 

În plus, în post, oamenii trebuie să țină cont „de afecţiunile asociate metabolice (diabet) sau neuropsihice (nevroze sau depresii)” și  „să respecte orarul de masă pentru a evita hipoglicemiile”. 

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI