Sondajul care zguduie scena politică – USR scade puternic – AUR, BSR și SOS cumulează 29% – UNPR, partidul lui Gabriel Oprea, creștere semnificativă

Un nou sondaj de opinie a fost dat publicității privind procentele partidelor la viitoarele alegeri parlamentare.

Snap Market Research Plc: USR scade puternic în sondaje; AUR, BSR şi SOS cumulează 29%. Sondajul, realizat de către Snap Market Research Plc la comanda Asociației ADEVĂR ȘI DREPTATE, aduce în prim-plan o imagine detaliată a stării actuale a opiniei publice în ceea ce privește preferințele politice din România.

Potrivit sondajului, USR înregistrează o prăbușire de peste 6 procente în doar o săptămână, în preferinţele românilor pentru viitoarele alegeri, după ce scandalul corupției implică doi dintre liderii săi de frunte, foștii miniștri ai sănătății, Vlad Voiculescu și Ioana Mihailă, în anchetele DNA, în timp ce partidele suveraniste AUR, BSR și SOS înregistrează o creștere semnificativă , reuşind în tandem să atingă o cotă impresionantă de 29%, relevă un sondaj de opinie național efectuat prin metoda CATI, între 25 și 30 noiembrie 2023.

Cercetarea Snap Market Research Plc a vizat un eşantion de 983 de respondenți cu vârste de 18 ani și peste. Rezultatele, reprezentând o vedere panoramică asupra preferințelor politice ale națiunii au o marjă de eroare de +/-3,5%, la un nivel de încredere de 95%.

Întrebarea-cheie a sondajului a fost ”Pentru ce partid vei vota la următoarele alegeri parlamentare?”. Rezultatele obținute sunt următoarele: PSD – Partidul Social Democrat: 29%, AUR – Alianța pentru Unirea Românilor: 16%, PNL – Partidul Național Liberal: 13%, BSR – Blocul Suveranist Român: 8%, USR – Uniunea Salvați România: 8%, UDMR – Uniunea Democratică a Maghiarilor din România: 6%, PMP – Partidul Mișcarea Populară: 5%, SOS – S.O.S. România: 5%, UNPR – Uniunea Națională pentru Progresul României: 3%, PRO – Pro România: 2%, PUSL – Partidul Umanist Social Liberal: 1% , REPER – Reînnoim Proiectul European al României: 1%, FD – Forța Dreptei: 1%, Alt partid: 1%, Vot nul/alb: 1%.

Analiza rezultatelor arată o conturare treptată a curentului suveranist, parțial motivat de evenimentele recente, care devine o forță ce nu poate fi ignorată în peisajul politic românesc.

PNL, cu fostul prim-ministru Florin Cîțu în centrul unei investigații DNA pentru corupție, și-a păstrat susținerea la 13%.

UNPR înregistrează o creștere semnificativă, ajungând la 3%, după achitarea președintelui Gabriel Oprea de către instanța de justiție.

Imagine

 
 
 

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI