Noi schimbări importante în Codul Rutier

Noi schimbări importante în Codul Rutier, care vor afecta mulți șoferi români. O nouă propunere legislativă care vizează modificări ale Codului Rutier se află, în acest moment, în lucru la Parlament.

Potrivit noilor propuneri, aceștia nu se vor mai putea urca la volanul unor autoturisme de mare capacitate, chiar dacă au permis de conducere categoria B.

Una dintre schimbări pe care Poliția Rutieră dorește să o impună în codul rutier este aceea ca șoferii ”cu vârsta de până la 21 de ani, precum şi cei care au o experiență de conducere mai mică de un an pentru categoria de vehicule B, le este interzis să conducă vehicule care depășesc 100 CP, respectiv 75 de kw în cazul vehiculelor electrice”.

O altă schimbare se referă la școala de șoferi. Aici, numărul minim de ore de pregătire teoretică va fi de 25, iar cel de pregătire practică va fi de 45, scrie soferidinromania.

Se schimbă și procedura de obținere a permisului de conducere

Potrivit proiectului, examinarea pentru obținerea permisului de conducere se poate realiza şi de către examinatori persoane fizice atestate de către autoritatea competentă potrivit normelor de aplicare a prezentei legi, adică examinatorii nu vor fi neapărat doar polițiști. ”Desemnarea examinatorului, angajat al autorităţii competente prevăzute la alin. (1) sau persoană fizică atestată, se realizează prin tragere la sorți”.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI